Clujul, slab reprezentat în conducerea celor două camere ale parlamentului

Clujul, slab reprezentat în conducerea celor două camere ale parlamentului
Clujul contează din ce în ce mai puţin în politica mare de la Bucureşti. Judeţul nostru nu are niciun membru în Guvern şi este destul de slab reprezentat şi la conducerea parlamentului.

La camera inferioară a legislativului, Camera Deputaţilor, condusă de Liviu Dragnea, aleşii Clujului nu deţin nicio funcţie de vicepreşedinte şi nici măcat o funcţie de preşedinte al vreunei comisii de specialitate.

Avem totuşi câţiva parlamentari clujeni care au obţinut poziţii de vicepreşedinţi ai unor comisii ale Camerei Deputaţilor.

Este vorba de deputatul PNL de Cluj Adrian Oros, care este vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură, de deputaţii PNL-Florin Stamatian, respectiv USR-Emanuel Ungureanu, ambii vicepreşedinţi ai Comisiei pentru sănătate, de deputatul UDMR Csoma Botond, vicepreşedinte al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi de deputatul PSD Horia Nasra, vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă.

Clujul mai are doi deputaţi care sunt secretari ai unor comisii, Cornel Itu (PSD), secretar al Comisiei de politică economică, reformă şi privatizare şi Steluţa Cătăniciu (ALDE), secretar al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Steluţa Cătăniciu mai activează şi în Comisia pentru regulament.

Restul deputaţilor de Cluj sunt simpli membri în unele comisii după cum urmează: Adrian Dohotaru (USR), în Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Sorin Moldovan (PNL), în Comisia pentru învăţământ şi Cristina Burciu (PSD), în Comisia pentru politică economică.

La Senat, Clujul are o funcţie de vicepreşedinte al camerei superioare a legislativului, prin Mihai Goţiu (USR), dar şi preşedinţia a două comisii de specialitate. Senatorul liberal Marius Nicoară a obţinut preşedinţia Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități, iar senatorul UDMR Laszlo Attila este noul şef al Comisiei pentru sănătate publică. Marius Nicoară mai este membu şi în Comisia pentru sănătate

Senatorul Mihai Goţiu (USR) activează în Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport dar şi în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii, iar senatorul Vasile Ilea (PSD) este secretar al Comisiei pentru politică externă. Vasile Ilea este membru şi în Comisia pentru transporturi.

 

 

 

Comenteaza