Comisa de etică a PSD a decis excluderea lui Mircea Geoană din partid

Comisa de etică a PSD a decis excluderea lui Mircea Geoană din partid
Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate a decis, duminică, cu 43 de voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi două abţineri, excluderea lui Mircea Geoană din PSD.

În momentul în care Mircea Geoană a ajuns la sediul PSD şi a ţinut o scurtă declaraţie de presă înainte de a intra în şedina CNAIM, un membru al Comisiei a ieşit din sediu şi a anunţat că s-a decis excluderea lui Geoană din PSD.

Membrul Comisiei s-a recomandat Mariana Negoiţă şi s-a declarat revoltată de faptul că decizia s-a luat fără ca Geoană să fie audiat. Ea a spus că s-au înregistrat 43 de voturi "pentru", 5 împotrivă" şi două abţineri.

Mariana Negoiţă, reprezentanta PSD Sector 3 în Comisia Naţională de Integritate a PSD, a declarat, duminică, presei, că decizia CNAIM de excludere a lui Mircea Geoană din partid a fost luată cu încălcarea prevederilor Statutului PSD.

Social-democrata a declarat presei, în timp de jurnaliştii îi luau declaraţii lui Mircea Geoană, tocmai sosit la sediul PSD pentru a participa la şedinţa Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate, că CNAIM a luat decizia de a propune excluderea lui Geoană.

Ea a acuzat încălcarea prevederilor Statutului PSD în recomandarea făcută de CNAIM, ca Mircea Geoană să fie exclus din partid, în condiţiile în care Mircea Geoană nu a fost audiat.

Potrivit Marianei Negoiţă, decizia CNAIM s-a luat cu 43 voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi două abţineri.

UPDATE. "Sunt extrem de neplăcut surprins. Comisiei i-a fost frică să aibă o întâlnire cu mine. Decizia are doar o valoare de recomandare, iar contestarea ei se poate face şi la un congres al partidului", a declarat Mircea Geoană, în direct la Realitatea TV.

 

Etichete
Comenteaza