Comisia Europeană va discuta cu statele UE despre eventuale controale la frontiere din cauza coronavirusului

Comisia Europeană va discuta cu statele UE despre eventuale controale la frontiere din cauza coronavirusului

Comisia Europeană (CE) şi statele membre UE vor aborda modalităţile de acţiune coordonată în eventualitatea unor măsuri la frontierele din interiorul Uniunii Europene din cauza coronavirusului COVID-19.

Orice decizie de acest fel a unui stat membru va trebui notificată cu cel puţin patru săptămâni înainte, a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Dana Spinanţ, citată de Agerpres.

''Nu am primit nicio notificare despre intenţia de introducere a unor măsuri de control la frontiere determinate de COVID-19, dar dorim să iniţiem proactiv o discuţie cu statele membre, întrucât situaţia este una dinamică, ea ar putea evolua şi dorim să promovăm o abordare coordonată privind orice măsură, pentru că măsurile sunt mai eficiente dacă sunt luate în coordonare, şi nu într-un mod fragmentat'', a spus aceasta.

Ea a reafirmat însă poziţia exprimată luni de Comisia Europeană, care a transmis că ''nu recomandă'' reinstituirea controalelor la frontierele interne ale spaţiului de liberă circulaţie Schengen şi a apreciat că o asemenea decizie trebuie să se bazeze pe ''dovezi ştiinţifice'', să fie ''proporţionată'' şi luată ''în coordonare'' cu celelalte state membre.

Comenteaza