Conducerea PNL, disputată de Orban şi Buşoi. Cataramă a fost eliminat

Conducerea PNL, disputată de Orban şi Buşoi. Cataramă a fost eliminat
Moţiunea susţinută de candidatul la şefia PNL Viorel Cataramă nu a primit susţinerea filialelor pentru a fi supusă dezbaterii votului în cadrul Congresului PNL din 17 iunie, lupta pentru preşedinţia partidului urmând să se dea între Ludovic Orban şi Cristian Buşoi, potrivit unui comunicat de presă.

„Comisia de Organizare a Congresului PNL s-a întrunit luni, 12 iunie, pentru a analiza condiţiile statutare întrunite de moţiunile depuse de candidaţii la preşedinţia PNL. În urma votului organizat la nivelul filialelor PNL, în cadrul Comitetelor Directoare Judeţene, moţiunile susţine de Ludovic Orban (<<Partidul Naţional Liberal- Forţa Dreptei>>) şi de Cristian Buşoi (<<PNL - partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată şi puternică!>>) au îndeplinit condiţiile statutare pentru a fi supuse dezbaterii şi votului în cadrul Congresului PNL din 17 iunie", potrivit unui comunicat semnat de către Departamentul de comunicare al PNL. 

Moţiunea susţinută de Viorel Cataramă (<<Politica naţională - Calea liberală>>) nu a întrunit condiţiile statutare pentru a fi spusă dezbaterii şi votului în cadrul Congresului PNL, întrucât nu a fost validată de Comitetele Directoare Judeţene din cel puţin 10 filiale PNL, potrivit sursei citate.

De asemenea, Comisia de Organizare a Congresului PNL a stabilit, prin tragere la sorţi, ordinea susţinerii moţiunilor la lucrările Congresului, primul fiind candidatul Cristian Buşoi, urmat de candidatul Ludovic Orban, fiecare moţiune având alocate câte 60 de minute, se arată în comunicatul de presă.

 

Comenteaza