Congresul PC a aprobat fuziunea cu PLR. Daniel Constantin: Se formează a treia forţă politică

Congresul PC a aprobat fuziunea cu PLR. Daniel Constantin: Se formează a treia forţă politică
Delegaţii la Congresul PC au semnat, cu o abţinere, rezoluţia privind fuziunea PC cu PLR. Preşedintele PC Daniel Constantin a fost mandatat să semneze protocolul de fuziune cu PLR.

Premierul Victor Ponta a transmis un mesaj participanţilor la Congresul de fuziune între PC şi PLR, arătând că nu poate fi alături de ei din motive medicale şi că salută apariţia ALDE. "Nu pot fi alături de dumneavoastră din motive medicale, dar salut apariţia noii forţe politice ALDE, care va uni forţa liberalilor cu echilibrul conservatorilor", se menţioneaza în mesajul transmis de Victor Ponta şi citit de secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi.

În mesajul lui Ponta se mai spune că are toată încrederea în Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin. El a mai arătat că doreşte să ducă mai departe guvernarea care este un model de succes, adăugând că mai sunt de promovat prevederi importante cum ar fi Codurile Fiscale şi Legea salarizării. Preşedintele PC, Daniel Constantin, le-a spus delegaţilor la congresul PC că prin fuziunea cu PLR se va forma cea de-a treia forţă politică "ALDE", a cărei identitate europeană să nu poată fi pusă la îndoială.

"Vă propun să participaţi alături de mine şi de conducerea PC la înfiinţarea pentru prima dată în România a unui partid a cărei identitate europeană să nu fie pusă la îndoială, un partid de centru dreapta, parte a partidului european ALDE care luptă la nivel european pentru o democraţie autentică pentru respectarea drepturilor cetăţeneşti", le-a spus Daniel Constantin delegaţilor. Congresul comun de fuziune între PC şi PLR a avut loc după ce preşedinţii PC şi PLR, Constantin şi Tăriceanu, au semnat protocolul de fuziune. La el au participat 743 de delegaţi, fiind validat de participanţi. 

Comenteaza