Conservatorii, tot mai nedoriţi în alianţa opoziţiei
- Scris de Valentin Malaescu
- 17 Oct 2011, 00:17
- Politica
- Ascultă știrea

Liderul liberalilor ameninţă conservatorii cu repunerea în discuţie a negocierilor bilaterale care au stat la baza formării ACD. Social-democraţii se declară deranjaţi de pierderile de imagine aduse de Dan Voiculescu USL-ului. La Cluj conservatorii sunt deranjaţi că liberalii şi social-democraţii nu-i invită la acţiunile oficiale comune.
"Un lucru să fie foarte clar: dacă în foarte scurtă vreme nu avem convingerea că tragem toţi în aceeaşi direcţie, că tragem serios, că venim cu oameni buni şi dispuşi cu adevărat să se bată, această negociere cu PC, în ce ne priveşte strict, se repune în discuţie. Nu-mi place să pun în discuţie lucruri adjudecate, dar în momentul în care există elemente care se adună şi care nu se respectă consider că e poate mai bine să ne certăm noi, că după aia ne împăcăm, decât să ratăm şansa de a face ce trebuie făcut", a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu, vineri, în cadrul Ligii Aleşilor Locali ai PNL, de la Braşov, citat de realitatea.net. El a sugerat că oamenii lui Voiculescu emit pretenţii exagerate, amintind că la înfiinţarea ACD liberalii au fost dispuşi să ofere conservatorilor chiar mai multe colegii uninominale decât solicitaseră. "Am spus: «PC, frumos sună al tău nume, ce vrei tu?», «Vreau grupuri parlamentare», «Adică?», «La deputaţi, 10 deputaţi», «Dăm 12, să nu se piardă pe drum, Doamne fereşte!». Cinci senatori au cerut. Negustorul din mine a zis: «Luaţi şapte, din aceleaşi motive»", a relatat Antonescu.
Amintim că nu cu mult timp în urmă s-a mai pus o dată în discuţie eliminarea PC din USL. Solicitarea a aparţinut liderului liberal Relu Fenechiu, urmare a scandalului Ciuhodaru de la Iaşi, dar şi a "disidenţei" preşedintelui PC în privinţa susţinerii lui Sorin Oprescu la Primăria Generală a capitalei. În cele din urmă, lucrurile s-au calmat de la sine, urmare a "dezertării" lui Tudor Ciuhodaru la UNPR şi renunţării lui Cristian Popescu-Piedone la candidatura la conducerea capitalei. Nemulţumiri faţă de conservatori ar există însă şi în PSD, care pare a percepe PC-ul drept un balast electoral. "La nivelul conducerii PSD s-au făcut calcule şi s-a constatat că desprinderea de partidul lui Voiculescu ar aduce USL, la alegerile electorale, 4-5 procente în plus. Asocierea lui Ponta şi Antonescu cu imaginea lui Voiculescu se simte în percepţia electoratului", ar fi spus surse din PSD, potrivit Hotnews.
Liderul PC Cluj, senatorul Şerban Rădulescu, a declarat, în două rânduri, pentru ZIUA de CLUJ că în judeţ, acolo unde consideră că au şanse de reuşită, conservatorii vor merge cu propriii candidaţi de primari, cu sau fără susţinerea celorlalte două partide din USL. Cu toate acestea, liderii locali ai PNL şi PSD susţin că nu au probleme în colaborarea cu oamenii lui Voiculescu. "N-am de făcut comentarii pe ceea ce a declarat domnul preşedinte Antonescu. La nivelul judeţului Cluj ne-am înţeles bine cu conservatorii şi urmează să avem discuţiile punctuale, să stabilim candidaţii din judeţ. Nu ştiu ce a spus domnul Rădulescu, dar e în interesul tuturor să avem candidaţii cu cele mai mari şanse de reuşită, indiferent de partidul din care provin", a comentat preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară. Nici omologul său social-democrat nu se plânge de colaborarea cu PC Cluj. "Nu-mi dau seama cum stau lucrurile la nivel naţional, dar nu cred că trebuie să iasă colegii de la PC cu declaraţii care nu fac bine USL-ului. La nivelul judeţului Cluj n-am avut nici o problemă cu ei şi sunt convins că USL e o structură solidă, care ne va duce la victorie", a afirmat şeful PSD Cluj, Remus Lăpuşan.
Liderul PC Cluj se declară contrariat de afirmaţiile lui Antonescu. "Nu înţeleg motivele unor asemenea afirmaţii. Nu ştiu ca vreo acţiune sau declaraţie a PC să fi stârnit asemenea comentarii. USL s-a format, clar, în scopuri electorale, având ca unic scop debarcarea actualei puteri. E clar că numai împreună putem reuşi, iar PC are în ţară organizaţii puternice, care se vor pune în slujba USL-ului. Şi la nivelul judeţului avem întâlniri şi convorbiri neoficiale cu Marius Nicoară şi Horea Uioreanu, liderii liberalilor, cu care suntem colegi în ACD, dar şi cu cei din PSD. Dorinţa noastră foarte clară este să participăm la aceste alianţe cu cele mai bune şi sincere intenţii. Suntem un partid mic, dar care va creşte, însă acest lucru nu trebuie să deranjeze, dimpotrivă", a comentat Rădulescu. De această dată, el spune că va încerca să obţină susţinerea partenerilor din USL pentru candidaţii conservatori cu şanse. "Vom discuta cu partenerii noştri şi vom încerca să obţinem susţinerea lor pentru candidaţii noştri despre care credem că au şanse de succes şi sunt câţiva. Evident că şi noi vom susţine candidaţii PSD sau PNL acolo unde aceştia au şansele cele mai mari. Se vor face analize, sondaje şi vom stabili candidaţii cu cele mai mari şanse, indiferent de partid", a explicat Rădulescu. El are totuşi o nemulţumire privind colaborarea cu PSD şi PNL în Cluj. "Probabil că la întâlnirile oficiale dintre PSD şi PNL ar trebui să fim invitaţi şi noi, pentru că aducem un plus, orice s-ar spune", a afirmat Rădulescu.