Consiliul Naţional Secuiesc mai vrea o regiune autonomă, după Ţinutul Secuiesc: judeţele Satu Mare, Bihor şi Sălaj, o "entitate separată"

Consiliul Naţional Secuiesc mai vrea o regiune autonomă, după Ţinutul Secuiesc: judeţele Satu Mare, Bihor şi Sălaj, o
Consiliul Naţional Secuiesc acuză că proiectul reorganizării administrative a ţării este unul "antidemocratic", că nu respectă angajamentele internaţionale asumate de România, şi că lezează voinţa şi interesele locuitorilor Ţinutului Secuiesc.
">

"Toţi cetăţenii şi toate autorităţile administraţiei publice locale din Ţinutul Secuiesc trebuie să protesteze hotărât şi să se pregătească chiar şi la nesupunere civică, demonstraţii stradale, făcând guvernul Romaniei să înteleagă: aşa ceva nu se poate face cu Ţinutul Secuiesc!", se arată în comunicatul de presă trimis de CNS şi ambasadelor SUA, Rusiei şi statelor membre ale Uniunii Europene.


Liderul Consiliului National Secuiesc, Izsak Balazs, a explicat, pentru HotNews, că expresia de "nesupunere civică" poate avea mai multe forme şi că printre acestea se regăsesc neplata impozitelor, blocarea unor porţiuni de drumuri şi "multe alte forme de protest paşnice". Nu acelaşi lucru înseamnă "nesupunerea civică" pentru preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor (UDMR). Acesta a declarat ieri pentru Gândul că formaţiunea sa şi bisericile maghiare se pregătesc de "nesupunere civică" în cazul în care Traian Băsescu şi PDL nu vor fi de acord cu Ţinutul Secuiesc.

"Noi sperăm să se poată rezolva pe plan politic această problemă a transformării actualelor regiuni de dezvoltare în judeţe, care e inadmisibilă din punctul nostru de vedere. Pentru noi, singura variantă admisibilă e ca judeţele Covasna, Harghita şi Mureş să fie într-o singură regiune, Ţinutul Secuiesc, iar Satu Mare, Bihor şi Sălajul să aibă, tot aşa, o entitate separată, Partium, pentru că şi acolo e o comunitate maghiară aparte, cu o situaţie aparte. Dacă nu se poate rezolva pe plan politic, vom fi nevoiţi să recurgem la nesupunere civică, am discutat deja cu conducerea UDMR, cu conducătorii bisericilor maghiare, cu autorităţile administraţiilor locale şi cu reprezentanţii societăţii civile. Mai exact, asta înseamnă că, în prima fază, vom ieşi în stradă paşnic, fară arme, cum am dovedit în ultimii 20 de ani că ştim să facem. Apoi, dacă nu se rezolvă nici aşa, o să vedem...", a declarat Tamas Sandor, ieri, pentru Gândul.

 

Comenteaza