Constantin Niţă, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă

Constantin Niţă, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă
Fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă.

Instanţa a dispus confiscarea a 303.000 lei şi menţinerea sechestrului. Fostul ministru poate ataca cu apel decizia în termen de zece zile de la comunicarea minutei.

Pe 9 mai, la ultimul termen al dosarului, procurorii au cerut condamnarea lui Constantin Niţă la o pedeapsă medie, cu executare. Totodată, procurorii au mai cerut confiscarea a 303.000 lei şi 30.000 de euro, dar şi menţinerea sechestrului şi păstrarea cauţiunii de 150.000 de lei.

Fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă în iunie 2016.

"În cursul anului 2013, Niţă Constantin, deputat în Parlamentul României şi, la data faptei, ministru al Energiei, i-a solicitat unui om de afaceri (denunţător) un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu. Comisionul a fost pretins de Niţă Constantin în schimbul exercitării influenţei sale asupra primarului de municipiu şi a promisiunii că interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea şi buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri", susţine DNA.

Comisionul de 5% din valoarea contractului însemna aproximativ 3,4 milioane de lei , bani pe care i-ar fi solicitat atât cash cât şi printr-un contract de consultanţă fictiv, încheiat de omul de afaceri cu o persoană apropiată lui Constantin Nită, susţin procurorii. În luna iulia a anului 2013, Constantin Niţă ar fi primit 30.000 de euro de la omul de afaceri, la un restaurant cu specific libanez, dintr-un hotel din Bucureşti. De asemenea, prin intermediul contractului fictiv, "reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013-iunie 2014", explică DNA. Potrivit sursei citate, "sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizaţiei judeţene de partid, la solicitarea lui Niţă Constantin".

 

Comenteaza