Consultări la Cotroceni pe Justiţie. Iohannis: "Nu oblig pe nimeni, este o ofertă"

Consultări la Cotroceni pe Justiţie. Iohannis: "Nu oblig pe nimeni, este o ofertă"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că i se pare "de-a dreptul ciudat" faptul că unele partide nu vor să participe la consultările pe tema Justiţiei, precizând că este vorba de o ofertă la dialog.

"Faptul că unii nu vor să vină la discuţii cu preşedintele României mi se pare de-a dreptul ciudat. Nu oblig pe nimeni, este o ofertă. Să refuzi o ofertă la dialog parcă este cel puţin ciudat. Chiar dacă unii au spus că nu vin, dacă se răzgândesc sunt bineveniţi. Eu îmi doresc un dialog real cu partidele parlamentare şi asta este important să subliniem şi vom avea un dialog foarte bun", a spus Iohannis, înainte de participarea la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

El a afirmat că, în marja consultărilor privind situaţia din Justiţie, este dispus să discute cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor parlamentare şi despre ale teme.

"Este o consultare cu foarte multă deschidere din partea mea, consider că, dacă am convocat un referendum care are temă centrală Justiţia, integritatea, lupta anticorupţie şi situaţia din Justiţie, acum se tot discută şi se tot se discută şi, din păcate, multe chestiuni sunt chiar foarte negativ prezentate chiar de sistemul de Justiţie, atunci o discuţie se impune. Sunt dispus în marja acestor consultări să discut şi alte teme cu care vin reprezentanţii partidelor şi probabil unii mă vor întreba de referendum sau vor veni ei cu abordări proprii. Tema este situaţia Justiţiei", a explicat şeful statului.

Întrebat ce paşi va face după aceste consultări, el a precizat că o să spună la "momentul potrivit".

Preşedintele Klaus Iohannis se consultă, joi, la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii PNL, USR, PMP, UDMR şi ai grupului minorităţilor naţionale pe tema situaţiei din Justiţie.

Consultările vor începe la ora 15,00 cu reprezentanţii PNL, la 16,00 urmând să aibă loc cele cu USR, la 16,45 cu PMP, la 17,30 cu UDMR şi la 18,15 cu grupul minorităţilor naţionale.

Vineri sunt programate consultările cu reprezentanţii PSD, de la ora 11,00, şi cele cu ALDE, de la ora 12,00.

Şeful statului a trimis vinerea trecută o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament prin care i-a invitat la consultări joia şi vinerea aceasta, la Palatul Cotroceni, pe tema situaţiei din Justiţie. În scrisoare se arată că fiecare delegaţie poate fi formată din maximum cinci persoane.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat că formaţiunea sa nu va onora invitaţia la consultări lansată de preşedintele Klaus Iohannis pe tema situaţiei din Justiţie. De asemenea, liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a arătat că el nu va merge la consultări, dar că va participa o delegaţie din partea partidului.

Mandatul PNL la consultările de la Cotroceni este de susţinere totală pentru referendumul naţional, a declarat, luni, preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că Uniunea va fi reprezentată la consultările de la Cotroceni privind referendumul pe justiţie, însă a subliniat că orice astfel de consultare populară în România are o finalitate neprevăzută.

În martie, preşedintele Iohannis a anunţat referendumul pe tema situaţiei din Justiţie, iar pe 1 aprilie a solicitat Parlamentului o nouă consultare pentru lărgirea ariei de cuprindere a consultării naţionale care va avea loc pe 26 mai.

Comenteaza