Corina Creţu: “Pentru USL va fi foarte greu la Cluj”

Corina Creţu: “Pentru USL va fi foarte greu la Cluj”
Titlul de capitală culturală europeană pentru Cluj-Napoca ar trebui să devină o ţintă a tuturor partidelor politice, a apreciat europarlamentarul PSD Corina Creţu. Proiectul regionalizării nu ar trebui să constituie o prioritate pentru guvern, a mai comentat aceasta.

Un contracandidat puternic al Clujului pentru titlul de capitală culturală europeană va fi Iaşiul, a avertizat europarlamentarul PSD Corina Creţu. Primarul din Iaşi, partidele şi europarlamentarii din zonă, deopotrivă, au tot interesul să se lupte pentru această titulatură. Tocmai de aceea, partidele politice ar trebui să colaboreze între ele şi la nivel de Cluj, să-şi unească forţele pentru a implementa un program puternic, apt să facă diferenţa. Acesta ar trebui să fie obiectivul numărul unu la Cluj, a spus Creţu, precizând că PSD va depune un amplu efort pentru susţinerea acestui proiect.

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a vorbit ieri, la Cluj, despre situaţia actuală a României, despre planul guvernului privind regionalizarea, dar şi despre principalele obiective pe care ar trebui să le urmărească organizaţia pe care o reprezintă. "Cel mai probabil, actualul guvern va încerca să găsească tot felul de tertipuri pentru a amâna data legală prevăzută atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele parlamentare. Guvernanţii au calculele lor şi se gândesc că ar putea schimba data alegerilor după cum le va conveni lor, însă există o lege care nu poate fi încălcată, iar noi ne vom bate ca alegerile să se desfăşoare exact aşa cum trebuie. Pe de altă parte, este posibil să nu mai fim nevoiţi să ne confruntăm cu astfel de probleme dacă din toamnă vom reuşi să schimbăm majoritatea parlamentară", a spus Creţu.

Nici proiectul regionalizării, analizat în prezent la nivelul coaliţiei de guvernare, nu este viabil în momentul de faţă, este de părere Corina Creţu. "Se ştie că actualul exerciţiu bugetar este valabil până în 2014. Deci, în mod normal, de abia de atunci s-ar putea vorbi despre acest proiect al regionalizării. În prezent, regionalizarea nu este oportună, nu reprezintă o prioritate. Oricum, noi nu am putea fi de acord cu nici o propunere din partea coaliţiei de guvernare, în sensul acesta, atât timp cât nu suntem chemaţi să analizăm împreună posibilitatea reorganizării judeţelor. Guvernanţii se luptă pe acest concept al regionalizării sub presiunea celor de la UDMR, iar noi nu putem fi de acord cu restructurarea acestor unităţi administrative fără o analiză concludentă", a afirmat Creţu. Pe plan local, rolul PSD va fi extrem de dificil, având în vedere că judeţul Cluj a beneficiat de un suport financiar imens, în raport cu alte judeţe din ţară. "Dacă te duci în alte judeţe şi apoi vii în Cluj, poţi să vezi diferenţa. Se vede că premierul României este din Cluj şi că a pompat bani importanţi aici. De aceea grupului USL îi va fi foarte greu să lupte cu actualii lideri din administraţia locală. Dar ne vom strădui pe toate planurile să câştigăm alegerile", a susţinut europarlamentarul.

Cel mai important pas pe care trebuie să-l facă grupul PSD la Cluj este acela de a susţine proiectul "capitală culturală europeană". "Toate partidele trebuie să-şi dea mâna pentru a susţine acest proiect. Cred că este extrem de important pentru a câştiga titlul de capitală culturală euroepană, iar eu, în calitatea mea de europarlamentar, voi susţine orice iniţiativă pe care grupul PSD o va avea în sensul acesta", a spus Creţu. Aceasta a avertizat că principalul contracandidat al Clujului pentru titlul de capitală culturală europeană va fi Iaşiul. "Şi la Iaşi, domnul primar Nechita, grupul PSD şi europarlamentarii sunt interesaţi să câştige acest titlu şi vor face un lobby intens în sensul acesta, de aceea va trebui ca şi Clujul să abordeze o strategie puternică", a conchis politicianul PSD.

 

 

Comenteaza