Corturi goale: asta e campania electorală în Cluj-Napoca VIDEO

Corturi goale: asta e campania electorală în Cluj-Napoca VIDEO
Cu o săptămână şi jumătate înainte de referendum, campania electorală la Cluj se rezumă la câteva corturi goale plantate prin oraş. Până acum, punctul culminant al campaniei a fost mitingul de susţinere a preşedintelui suspendat, organizat de PDL. Un minting similar, dar împotriva lui Traian Băsescu, ar putea organiza şi PSD.

Campania pentru referendum este ca şi inexistentă la Cluj. Principalele două forţe, PDL şi USL. s-au limitat la clasicele corturi de campanie, dar şi acestea sunt goale. Dacă în sediile USL se mai găsesc câteva flyere care îl critică pe Traian Băsescu, în sediul PDL tronează încă afişele din campania trecută. Nici pe internet lupta politică nu e mai aprigă. Siteul organizaţiei locale a PDL face, în continuare, campanie tandemului Boc-Tişe, dar nici pe site-urile PSD şi PNL referendumul nu este mai prezent.

Potrivit specialistului în comunicare Adrian Demian Groza, cele două tabere au mize şi tactici diferite, din care campania electorală nu face parte.

"PDL-ul n-are nici un interes să scoată lumea la vot. Pe de altă parte, USL-ul ar putea avea alte mijloace de a scoate lumea la vot, mai puţin costisitoare şi mai eficiente. La ce vă gândiţi? Mă gândesc la mijloacele folosite în 2003, de exemplu, în vremea referendumului pentru Constituţie, când s-a umblat cu urna mobilă, autobuze ş.a.m.d. Între timp, aceste mijloace s-au şi rafinat", spune Adrian Demian Groza.

În schimb, sociologul Ioan Hossu apreciază că radicalizarea celor două tabere face aproape imposibilă migraţia voturilor şi, drept urmare, cvasi-inutilă o campanie electorală serioasă. Aşa că politicienii s-au limitat la apariţiile la TV.

Ioan Hossu (tf.)  "E o campanie care n-are nevoie de aport informaţional adăugat. N-are nevoie de aşa ceva. Cred că taberele sunt conturate, cei care ştiu că vor merge la vot deja ştiu şi cu cine o să voteze"

Formal, liderii USL şi PDL susţin că fac campanie "de la om la om".

 

Comenteaza