Creţu cere Comisiei Europene măsuri pentru salariile profesorilor: un român câştigă într-un an cât un olandez într-o lună

Creţu cere Comisiei Europene măsuri pentru salariile profesorilor: un român câştigă într-un an cât un olandez într-o lună
Eurodeputatul clujean Corina Creţu atrage atenţia Comisiei Europene asupra nivelului scăzut de salarizare pentru profesorii din România şi din alte câteva ţări europene şi cere o strategie coordonată pentru stimularea educaţiei, "ca factor esenţial pentru dezvoltarea UE".


">

"Discrepanţele salariale între cei şase milioane de angajaţi europeni din educaţie sunt imense: un profesor român câştigă într-un an cât unul olandez într-o lună sau un coleg de-al său din Luxemburg în două săptămâni", spune Creţu.

"Cele mai mici salarii din domeniul educaţional, în UE, sunt ale profesorilor români şi bulgari", spune Creţu, care citează un raport realizat de reţeaua Eurydice a Comisie Europene şi dat publicităţii în 5 octombrie, de Ziua Mondială a Profesorilor. Ea a precizat că, în vreme ce Olanda şi Polonia au majorat salariile pentru profesori, "măsurile de austeritate din ultimii doi ani au afectat veniturile şi puterea de cumpărare a cadrelor didactice din România, Irlanda, Grecia, Spania şi Letonia".

Comenteaza