Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, la Cluj: „Coaliția este necesară pentru România, nu există o altă soluție politică din punctul de vedere al UDMR”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, la Cluj: „Coaliția este necesară pentru România, nu există o altă soluție politică din punctul de vedere al UDMR”

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, susține că este normal ca în cadrul unei coaliții de guvernare să mai fie discuții în contradictoriu și dezbateri.

Coaliția de guvernare a PNL - USR-PLUS - UDMR a avut cel mai important test din cele patru luni de când se află la putere, în urmă cu o săptămână, când premierul Florin Cîțu l-a demis pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Liderii alianței USR-PLUS au amenințat că nu îl vor mai susține pe Cîțu pentru funcția de prim-ministru, dar tensiunile s-au mai domolit în ultimele zile, după ce aceștia au propus-o pe Ioana Mihăila la șefia ministerului Sănătății, iar președintele Klaus Iohannis a semnat decretul.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila a vizitat, joi și vineri, mai multe obiective de investiții ale ministerului Dezvoltării (MDLPA), de pe raza județului Cluj și a vorbit despre proiectele din capitala Transilvaniei, care au finanțare prin Compania Națională de Investiții, de la MDLPA, dar și despre relațiile de la centru, dintre cele trei formațiuni politice.

„Această coaliție este necesară pentru România, nu există o altă soluție politică din punctul de vedere al UDMR. Discuții și dezbateri, într-o coaliție, întotdeauna vor exista, și de acum încolo și până acum au existat. Eu cred că toți partenerii din coaliție sunt conștienți că nu există altă soluție, astăzi, pentru România.

Avem în față 3 ani și jumătate, din care în 3 ani nu sunt alegeri. Avem această posibilitate împreună de a dezvolta România și este o posibilitate de care trebuie să ne folosim cu toții. E bine să fie aceste discuții, dezbateri, dar să existe un echilibru și e bine să fie interne, iar deciziile coaliției să fie puse în aplicare”, a spus Attila, la Cluj.

Comenteaza