Cui ar folosi suspendarea 3.0?

Cui ar folosi suspendarea 3.0?
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a lansat public ipoteza unei noi suspendări a preşedintelui Traian Băsescu cu doar trei luni înainte ca acesta să-şi încheie legal mandatul. Dacă a vrut doar să revină în atenţia publică, Tăriceanu şi-a atins scopul, pentru că subiectul a făcut valurile preconizate. În cvasi-unanimitate politicienii şi sociologii clujeni califică drept inutil sau chiar păgubos un asemenea demers.

Unele voci cred că o a treia suspendare a lui Băsescu l-ar ajuta electoral pe Victor Ponta şi l-ar defavoriza pe principalul său adversar, Klaus Iohannis. Alte voci, printre care şi cea a lui Băsescu însuşi, sugerează că marele câştigător ar fi Elena Udrea, deoarece, profitând de un nou concediu fără salariu de la Cotroceni, Băsescu ar putea urca pe scenă alături de blonda sa favorită, la mitingurile electorale. În privinţa eventualelor beneficii şi al celui care s-ar bucura de acestea, de pe urma suspendării lui Băsescu, părerile suntn împărţite. Preşedintele interimar al PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară nici măcar nu crede în realizarea unei noi suspendări. „Cu o lună şi jumătate înainte de alegerea unui nou preşedinte e fără sens să-l mai suspenzi pe cel aflat acum în funcţie, care oricum va pleca. O treabă din asta nu va ajuta pe nimeni, nici măcar pe Elena Udrea. Sincer, nu cred că se va întâmpla, e o acţiune de imagine şi atât", a comentat Nicoară.

Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, susţine că suspendarea preşedintelui are fi benefică românilor. „Sincer, n-am discutat cu colegii mei acest subiect, dar, având în vedere ultimele declaraţii, ultimele sale luări de poziţie în raport cu interesele României, n-ar fi exclusă o a treia suspendare. Chiar dacă mai are doar trei luni de mandat, toată lumea vede că după zece ani n-a făcut nimic bun pentru România, dimpotrivă, prin urmare, cu cât at pleca mai repede, cu atât ar fi mai bine pentru România", a explicat Lăpuşan. El nu crede că suspendarea ar avantaja-o pe Elena Udrea, care ar putea beneficia de o participare mai activă a lui Băsescu în campania sa electorală. „Băsescu oricum e introdus total în campania electorală. Sigur, o prezenţă legală a sa în campanie ar anima lucrurile, dar nu s-ar schimba absolut nimic din punct de vedere al rezultatului alegerilor", a apreciat Lăpuşan.

Preşedintele PDL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, apreciază că declaraţia lui Tăriceanu privind suspendarea preşedintelui ar fi fost dictată de şeful PSD Victor Ponta. „Propunerea de suspendare a președintelui Traian Băsescu este o propunere de natură patologică, iar declarațiile domnului Călin Popescu Tăriceanu sunt declaraţii profund iresponsabile şi de natură să decredibilizeze România în spaţiul European. Aflat în spatele propunerii lui Tăriceanu, Victor Viorel Ponta urmăreşte din nou să creeze în România un climat de instabilitate politică, aruncând în spaţiul public o temă care pătează din nou imaginea ţării noastre peste hotare. După ce au suspendat legea migraţiei politice şi după intenţia vădită de a suspenda Codul Penal pentru a scăpa baronii de partid de problemele cu legea, Victor Viorel Ponta intenţionează să îl suspende din nou pe preşedintele Traian Băsescu tocmai pentru a distrage atenţia de la adevăratele eşecuri ale propriului guvern. Mai mult decât atât, cu această propunere Victor Viorel Ponta devine din nou caraghios în ochii marilor lideri europeni care, la Summit-ul NATO din această săptămână, au credibilizat România pe problemele de securitate militară în contextul conflictului dintre Rusia şi Ucraina. Domnule Tăriceanu şi domnule Ponta, dacă tot sunteţi obişnuiţi cu acţiunile de suspendare, de ce nu începeţi să vă autosuspendaţi şi dumneavoastră din funcţiile pe care le deţineţi? Domnule Ponta, vă solicit public să respingeţi de urgenţă această propunere iresponsabilă lansată de Călin Popescu Tariceanu", a comentat Buda.


Ca întotdeauna, şeful UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente, e concis. „N-are nici un rost să-l mai suspenzi când mai are doar trei luni de mandat. Dacă va fi suspendat, va fi tot în avantajul său, pentru că va avea tot dreptul să participe activ în campania electorală a candidatului său favorit", a comentat Mate.

Fireşte, liderul interimar al PLR Cluj, deputatul Steluţa Cătăniciu, susţine propunerea şefului său de partid. „E păcat că negociem politic respectarea legii. Nici măcar pentru Traian Băsescu nu e permisă încălcarea Constituţiei şi a legilor ţării nici măcar în ultima zi de mandat. Suspendarea lui Băsescu nu-i foloseşte nici lui Ponta, nici lui Tăriceanu, nici lui Udrea, foloseşte românilor şi României, pentrun că ce a făcut Traian Băsescu în zece ani de mandat vom putea repara în alţi 20 sau 30 de ani. Din punctul meu de vedere, ca juris, iniţiere procedurii de suspendare şi apoi demiterea lui Traian Băsescu ar demonstra că nimeni nu e mai presus de lege. Din punct de vedere politic, pentru mine şi, sper, pentru mulţi români, asta ar însemna dreptate până la capăt", a afirmat Cătăniciu.

Preşedintele interimar al PMP Cluj, deputatul Adrian Gurzău vede scenarii apocaliptice pentru ţară în eventualitatea unei noi suspendări a preşedintelui şi respinge teza potrivit căreia candidatul PMP Elena Udrea ar avea de câştigat din punct de vedere electoral din libertatea pe care ar obţine-o Băsescu să participe la campania sa. „Nu e fezabil un asemenea scenariu, n-ar folosi nimănui, ar trage România în jos. Ar fi un exereciţiu de imagine pentru unii, care ar favoriza agenţii de imagine ai Rusiei, care activează în România. Băsescu e un opozant vehement al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi a făcut din România o celulă de criză a NATO în faţa crizei ucrainiene. Suspendarea lui Băsescu ar genera un real pericol la adresa României. E o temă falsă că ar avantaja-o pe Elena Udrea o eventuală suspendare. Ar face mult rău, ar genera instabilitate, ar scădea ratingul de ţară şi încrederea investitorilor şi de aici ar urma creştere costurilor combustibilului, taxe şi impozite mărite. Ar fi un gest antiromânesc", a apreciat Gurzău.

Fostul strateg-şef al PSD, sociologul Vasile Dâncu, susţine că o eventuală nouă suspendare a lui Băsescu i-ar dăuna, din punct de vedere electoral, lui Ponta. „Din păcate pentru societatea românească şi pentru viaţa politică, s-a întâmplat exact aşa cum am avertizat şi la celelalte două suspendări: singurul efect a fost că Traian Băsescu a fost ţinut în actualitate. Dacă USL a reuşit să câştige la vot referendumul din 2012 s-a datorat situaţiei de criză în care intrase România sub regimul Băsescu şi greşelilor majore ale guvernării girate de Băsescu. Acum, însă, Băsescu e la final de mandat, nu mai e actual, ca să zic aşa, prin urmare, o eventuală nouă suspendare ar fi o eroare strategică, i-ar putea aduce un câştig lui Tăriceanu, dar ar putea deturna cursul lucrurilor, care acum merg în favoarea lui Victor Ponta. O suspendare creează agresivitate, tensiuni politice, iar acestea, întotdeauna, se întorc împotriva celor aflaţi la putere. Lumea va vedea că această suspendare nu foloseşte la nimic. Ar putea exista justificări raţionale pentru un asemenea demers, dar acestea ar penetra foarte greu spaţiul public, ar fi greu credibile. În situaţia în care opoziţia nu e coagulată, când challanger-ul oficial, Iohannis, nu există în spaţiul public, o asemenea acţiune e riscantă pentru Victor Ponta", a opinat Dâncu.

La rândul său, sociologul Ioan Hosu nu dă mari şanse unui asemenea demers, pe care îl apreciază ca fiind un proiect unilateral al lui Tăriceanu. „Cred că lansarea ideii unie a treia suspendări e parte din registrul de acţiuni menite să păstreze strategia clasică băsişti - antibăsişti. Acum, când are probleme cu înregistrarea partidului său, Tăriceanu încearcă să-şi întărească poziţia cu o temă răsuflată, pe care nici măcar PSD nu o susţine, din ce dădea de înţeles Dragnea. E strict tema lui Tăriceanu care vrea să «moară greu», să fie o piatră grea în competiţia prezidenţială. Dacă unii se căsătoresc de patru, cinci ori, nu înseamnă că trebuie şi patru, cinci suspendări ale preşedintelui. Stilul ăsta de apropiere, depărtare, iar apropiere şi tot aşa, nu ţine în politica serioasă. Nu se poate face nici comparaţia cu Cehia, acolo acţiunea similară aavut valoare de simbol, la noi s-a mai folosit simbolul ăsta de două ori, s-a răsuflat. E o poveste a la Tăriceanu, nu cred că e un proiect Ponta - Tăriceanu. Dacă ai picat de patru, cinci ori de pe motocicletă, nu te mai sui pe ea", a comentat Hosu.

 

Comenteaza