Cum a explicat Ciucă afirmațiile șefului Armatei care a spus că "populația României trebuie să se îngrijoreze" și să fie pregătită în cazul unui război

Cum a explicat Ciucă afirmațiile șefului Armatei care a spus că "populația României trebuie să se îngrijoreze" și să fie pregătită în cazul unui război

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a comentat vineri declarațiile șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, care a spus că "populația României trebuie să se îngrijoreze" pentru că e "mai mult decât convins că politica președintelui Putin va escalada în perioada imediat următoare".

Nicolae Ciucă a afirmat vineri, referindu-se la declaraţiile şefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad (detalii AICI), că România nu a beneficiat niciodată de garanţii de securitate mai puternice ca astăzi, dar că dincolo de aceste garanţii trebuie să analizăm toate ipotezele pentru a fi pregătiţi pentru orice situaţie.

”Suntem o ţară la graniţa unui conflict, nu putem să stăm nepăsători, iar în acest context trebuie să luăm toate măsurile şi vă asigur că în acest moment au fost luate toate măsurile”, a subliniat el.

“Există o lege pentru pregătirea teritoriului pentru astfel de situaţii. Ceea ce cred că a vrut să transmită domnul general este legat de updatarea, de actualizarea legii astfel încât să putem să venim cu măsuri concrete pentru că evoluţia de la anul în care a fost aprobată legea până acum este una semnificativă şi este nevoie să avem măsuri legale, concrete pentru tot ceea ce înseamnă pregătirea teritoriului şi a populaţiei pentru apărarea ţării. (…) România nu a beneficiat niciodată de garanţii de securitate mai puternice, mai consolidate decât avem azi. Dar dincolo de aceste garanţii este nevoia fiecărei ţări în parte şi aici vorbim de ţara noastră pentru a-şi actualiza şi a-şi ridica toate problemele şi a analiza toate ipotezele astfel încât să putem să fim pregătiţi pentru orice situaţie”, a afirmat Nicolae Ciucă, conform news.ro.

Întrebat despre afirmaţia premierului Marcel Ciolacu care a declarat în legătură cu cele spuse de generalul Gheorghiţă Vlad, că s-a trecut o linie roşie şi sunt chestiuni cu care nu ne putem juca, liderul PNL a răspuns: 

“Aici este vorba de mesajul profesional. Cred că generalul Vlad a transmis un mesaj care vizează nevoia de legiferare, de reglementări, astfel încât să putem să avem un mecanism care să ne asigure consolidarea capabilităţilor de apărare ale ţării. În ceea ce priveşte riscurile, suntem o ţară la graniţa unui conflict, nu putem să stăm nepăsători, iar în acest context trebuie să luăm toate măsurile şi vă asigur că în acest moment au fost luate toate măsurile”, a mai afirmat Nicolae Ciucă. 
 
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat la Europa Liberă că se doreşte introducerea unui serviciu militar voluntar, care vizează tinerii între 18 şi 35 de ani și că trebuie găsite instrumentele necesare pentru a avea o populaţie pregătită.

”Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a argumentat el.

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, consideră că Federaţia Rusă nu se va opri şi, dacă va câştiga în Ucraina, atunci principala ţintă va fi Republica Moldova. ”Populaţia României, la fel ca întreaga populaţie din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze şi trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiţi”, a declarat el.

Comenteaza