Cum au trăit răchiţenii ziua când Boc era să demisioneze VIDEO

Consătenii premierului cred că acesta e victima bucureştenilor şi a presei. Se feresc să discute cu jurnaliştii şi se bucură că omul lor a “tuns” pensiile generalilor.

Ziua în care s-a decis, pentru moment, rămânerea lui Emil Boc în fruntea guvernului n-a produs, cel puţin aparent, foarte multe emoţii în satul natal al premierului. Răchiţenii îşi susţin în continuare consăteanul şi dau vina pe presă pentru tot.

Gerul de marţi a îngheţat şi satul lui Boc. Nu vezi ţipenie de om pe uliţe. Doar fumul curgând alene din coşurile caselor şi luminile care se aprind odată cu lăsarea întunericului te conving că nu te afli într-o localitate părăsită. Există însă şi răchiţeni pentru care temperatura de afară nu-i o scuză pentru a chiuli de la “beuta” de cu seară, condimentată cu pusul ţării la cale sau cu o “cruce” (joc de cărţi). Boc nu e subiect de discuţie sau cel puţin aşa pare pentru jurnalistul pe care mai toţi îl privesc cu maximă neîncredere. “Fără aparate şi nimic despre politică. Vă fac cinste cu ce vreţi, dar nu discutăm politică”, ne anunţă, de cum intrăm, cel care pare a fi patronul bufetului de lângă magazinul satului. Doi dintre cei cu care stă la masă dau semne că ar vrea să intre în vorbă cu noi, dar “şeful” le-o retează instantaneu. “Băi, nimic, ne-am înţeles?”, decretează omul, după care ne oferă o alternativă: “Dacă vreţi vorbim despre vreme, despre femei, despre orice, da’ nu politică. Dacă vreţi, mergeţi şi încercaţi peste drum, aici nu se discută politică”. Mai că-l credem, mai ales că televizorul de pe perete este deschis pe un post muzical, aşa că ne conformăm şi mergem “peste drum”.

Aici e ceva mai multă lume şi ceva mai volubilă. Nu e televizor, în schimb e un automat de poker, în faţa căruia stau ciorchine vreo şase tineri. Avem noroc, dăm peste un fost coechipier de-al premierului la meciurile de fotbal din copilărie. “Io-s Neagu din Răchiţele”, “Şi mai cum?”, “Gheorghe. Şi-am jucat fotbal cu Boc când eram mici”, se recomandă acesta. Omul “ştie” dedesubturile politicii. “Ascultaţi aici, că io ştiu: nu-l schimbă nime’ pe Boc, astea-s minciunile televiziunilor, nu-l schimbă nime’, că-i marioneta lu’ Băsescu, di ce să-l schimbe?”, ne explică Neagu. După părerea lui, Boc nici nu merită schimbat. “Îi de-al nostru, din Răchiţele şi-l susţinem, îi cel mai bun prim-ministru. Nu demisionează, di ce să demisioneze, că nu-l schimbă nime’, că-i marioneta lu’ Băsescu”, ne lămureşte Neagu definitiv. În schimb, vecinul său de masă, Teodor, e de altă părere. “L-or schimba pân’ la urmă”, “Când?”, “Zilele astea, şi-a vini altu’ şi ce-i cu asta, că n-a curge miere”, zice Teodor. Deşi îşi vrea fostul coechipier la fotbal premier în continuare, Neagu spune că Boc nu trebuia să meargă la Bucureşti. “Ştiţi ce, mai bine nu se ducea prim-ministru, că ăia numa’ i-or strâcat imaginea. Mai bine rămânea primar aci, la Cluj, cum o fost”, spune Neagu. Cine-s “ăia”? “Ăia, ştiu ei care”, ne lămureşte Neagu.

“Mie să nu-mi daţi numele, da’ vă spun io cel mai bun lucru pe care l-o făcut Boc, din punctu’ meu de vedere”, intervine unul de la o masă alăturată. Omul are o bucurie personală. “Ştiţi di ce îs io bucuros? Că o tăiet pensiile generalilor. Ce-or făcut ăştia? N-or făcut nimic, or stat numa’ cu fundu’ în birouri, statu’ le-o dat haine şi bocanci şi amu iau pensie de 50 de milioane. Apoi îi corect, vă întreb io pe dumneavoatră? Foarte bine le-o făcut”, ne explică omul. Pentru băieţii din jurul “aparatului”, Boc e doar obiect de amuzament. “Boc îi cel mai bun, ne-o făcut stadion, ne-o făcut drumuri, ne-o făcut de toate. Şi gropile din drumuri tăt el ni le-o făcut. He, he, he. Da’ de altele nu vreţi să ne-ntrebaţi, de beutură, de femei?...”, e “comentariul politic” al celui care pare a fi “purtătorul de cuvânt” al grupului.

Părăsim centrul comunei şi, întorcându-ne spre Cluj, mai descoperim un local, foarte aproape de locuinţa părinţilor premierului. În ciuda frigului, doi oameni stau la o vorbă pe terasă. “Da’ voi cu care partid sunteţi?”, ne întreabă unul dintre ei, după ce ne declinăm identităţile. Explicaţiile despre neutralitatea presei sunt pierdere de vreme. “Nu-mi zâceţi mie de-astea, că tătă presa-i vândută. Şi la televiziuni şi în ziare numa’ minciuni scrieţi. Nu l-o demis pe Boc şi ce, vă pare rău?”, ne pune la punct omul, care nu vrea să se prezinte. “N-aveţi voi treabă cine-s io”, ne explică. Parcă pregătită să “preia ştafeta”, apare o femeie la vreo 45 de ani. “Nu l-o demis şi ce-i cu asta? Ce vreţi să vă spunem, nu vă spunem nimic”, turuie femeia şi intră în local. Intrăm şi noi. Salutăm, spunem cine suntem şi ce vrem. Un om de vârstă medie, care se recomandă Traian, se oferă să ne facă cinste. “Nu le da de beut, că vor să te tragă de limbă”, îl avertizează femeia. Puţin mai încolo, avea să se mai “înmoaie”. “Îi mai bine să tăcem”, ne şopteşte. “De ce-i mai bine?”, “Aşa,... c-aşa-i mai bine”, ne explică ea. “Fără înregistrări, că-i local privat”, ne avertizează barmaniţa. Îi explicăm că n-avem nici un aparat de înregistrare pornit. “Las’ că le ştiu io p-astea”, ne spune ea.

De la o altă masă intervine unul într-o salopetă verde. “Boc îi cel mai bun prim-ministru şi gata, ce mai vreţi cu televiziunile voastre?”, “Nu v-a deranjat când a tăiat 25% din salarii?”, “Pe mine nu m-o afectat”, ne lămureşte omul în salopetă verde. Traian ne cheamă la el la masă, unde, cu încă doi parteneri, pune de-o “cruce”. La un moment dat, ridică ochii spre televizorul din spatele barului şi se adresează reporterului care transmitea de la întâlnirea decisivă Băsescu-PDL. “Nu vă convine de Boc, că-i ardelean. Mai bine rămâneam Ardealu’ de-o parte şi ăilalţi cu ţara lor”, răbufneşte Traian. La televizor, Boc prezintă realizările guvernului său. Nimeni din local nu e interesat. Traian şi ai lui îşi văd mai departe de “crucea” lor. Pe din afară, satul premierului pare la fel de amorţit. Boc a scăpat de... demisie. Traseele şuioarelor de fum înălţându-se din casele răchiţenilor n-au suferit nici o fractură.