Cum explică reprezentanţii clujeni ai PSD şi ALDE acţiunea nocturnă a guvernului

Cum explică reprezentanţii clujeni ai PSD şi ALDE acţiunea nocturnă a guvernului
Cu excepţia unui fost deputat şi ministru care nu mai are nimic de pierdut din punct de vedere politic, PSD-iştii şi oamenii lui Tăriceanu au mari dificultăţi în a justifica lovitura crâncenă dată de guvernul lui Dragnea justiţiei

Fostul şef al social-democraţilor clujeni, liderul grupului PSD din consiliul judeţean, Remus Lăpuşan, evită orice comentariu legat de acţiunea anti-justiţie a guvernului de marţi noaptea. „Din punctul meu de vedere, există în România un cadru legal care trebuie respectat. Atâta vreme cât acest cadru legal şi principiile democraţiei sunt respectate, e în regulă", au fost singurele sale cuvinte.

Un alt fost preşedinte al PSD Cluj, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus, s-a scuzat, susţinând că nu cunoaşte conţinutul ordonanţei care practic dezincriminează abuzul în funcţie. „Trebuie analizate toate aspectele, trebuie văzut ce conţin acele acte emise de guvern şi abia după aceea se pot face comentarii, în rest e doar o discuţie politică", s-a rezumat să afirme Cuibus.

O scuză similară a invocat şi primarul social-democrat al Dejului, Costan Morar. „Asta e o problemă guvernamentală, la nivel macro, nu suntem noi abilitaţi să emitem păreri, nu ştiu exact care e situaţia. Cred că ştim cu toţii că am câştigat alegerile cu un proiect foarte bun de guvernare, pe care nu-l contestă nimeni. Pe de altă parte, şi guvernul anterior a modificat Codul Penal prin ordonanţă de urgenţă. Mai pot fi aduse îmbunătăţiri, nici o lege nu-i perfectă, poate fi îmbunătăţită, totul e să avem un echilibru, să nu fie o dispută politică, că nu de asta avem nevoie", a comentat primarul din Dej.

Nici primarul din Chinteni, Lucia Suciu (PSD), nu a găsit mai multe justificări oneroasei ordonanţe, dar măcar a admis că ar fi fost utilă o dezbatere prealabilă mai serioasă. „Din câte ştiu eu sunt nişte decizii ale Curţii Constituţionale, de care lumea nu ştie. Am discutat cu cei de la protest şi nu ştiau de ce sunt acolo, spuneau că au venit cu prietenii. Pe de altă parte, cred că o dezbatere mai amplă era necesară. În rest, fiecare răspunde pentru ceea ce face", a spus Suciu.

În schimb, în opinia consilierului judeţean Ilarie Ivan (PSD), una dintre puterile statului luase viteza prea mare şi se impunea să i se pună frână. „Pe de-o parte, observ că lumea protestează împotriva graţierii şi amnistiei. În al doilea rând observ că tuturor funcţionarilor le e frică să semneze o hârtie. Dacă mergi la Ministerul Dezvoltării, te trimit te miri pe unde. E vorba de nevoia de a întări un pic managementul. Dacă eşti director într-o companie a statului şi dai pe unul afară, acela te dă în judecată pentru abuz în funcţie. Nici măcar nu e amnistie, iar corupţia nu se graţiază.

Dacă te gândeşti pentru ce a fost condamnat preşedintele PSD... păi aşa au făcut toate partidele, au îndemnat oamenii să meargă la vot să scape ţara de Băsescu. E o încercare de separare a puterilor în stat, pentru că una dintre puteri a luat-o prea înainte. Nu e în regulă nici ce face opoziţia, care cheamă lumea în stradă să dea jos un guvern instalat abia de o lună şi jumătate. Dar, mă rog, oamenii nu-s obişnuiţi să stea deconectaţi de la robinet", a explicat Ivan.

Fostul şef al PSD Cluj-Napoca, consilierul local Dan Morar e pragmatic. „Nu sunt nici mândru şi nu mi-e nici ruşine de ce a făcut guvernul marţi noaptea. Dacă nu e ilegal... fiecare să respecte legea. Că e oportună sau nu, că a fost adoptată la ora aia, e o altă discuţie, asta a fost", a conchis Morar.

Colegul său din consiliul local, Adrian Mureşan (ALDE), reproşează guvernului că a adoptat o ordonanţă după dezbateri formale. „E discutabil modul în care s-a aprobat ordonanţa. E nevoie de modificarea Codului Penal, pentru că a cerut-o Curtea Constituţională - şi anul trecut guvernul Cioloş a modificat Codul Penal tot prin ordonanţă de urgenţă şi n-a fost nicio problemă - dar modificările ar fi trebuit dezbătute mai pe larg.

În privinţa graţierii numai cine n-a fost într-o puşcărie n-o poate înţelege. În puşcăriile din România condiţiile sunt ca la Auschwitz. E normnal să existe, la o perioadă, graţieri, dar trebuie făcute mai cu cap, mai calculat, trebuia o dezbatere mai largă, cu jurişti, cu avocaţi. Pe de altă parte, orice lege e perfectibilă. Un pic s-au grăbit lucrurile, trebuiau mai multe dezbateri reale, nu doar de formă", a apreciat Mureşan.

Co-preşedintele ALDE Cluj, fostul deputat Mircea Irimie, susţine graţierea, dar dă de înţeles că nu agreează modul în care, practic, s-a dezincriminat abuzul în funcţie. „Aici avem două probleme. Pe de-o parte e clar că penitenciarele sunt supraocupate. Pe de altă parte, într-adevăr sunt oameni politici cu imaginea afectată, asupra cărora planează diverse suspiciuni şi se încearcă o curăţire a oamenilor cu imaginea afectată. Eu am mai spus că vreau un parlament curat, sunt tensiuni în ţară şi nu e bine. Dar măsura a fost luată de un guvern instalat abia de o lună, ar trebui să-l lăsăm măcar un an şi abia după un an să vedem câte măsuri bune şi câte măsuri rele a luat", a opinat Irimie.

Singura voce critică îi aparţine unui membru PSD, care, însă, îşi permite să se exprime liber, nemaiavând nimic de pierdut din punct de vedere politic. E vorba de fostul ministru şi deputat Aurelia Cristea, pusă la index în propriul partid. „Ceauşescu a fost mic copil, şi el lucra pentru propăşirea neamului, vă amintiţi, dragi prieteni? Suntem datori să veghem ca acele vremuri să nu se mai întoarcă! Paşnic, fără violenţă!", a fost comentariul postat de Cristea pe facebook la puţin timp după lovitura sub centură aplicată, la ceas de seară, de guvern justiţiei.

În ciuda insistenţelor, niciunul dintre reprezentanţii PSD şi ALDE în parlament, în frunte cu liderii celor două organizaţii, Horia Nasra, respectiv Steluţa Cătăniciu, nu a putut fi contactat.

 

Comenteaza