Cum poţi evita secundele care te duc dincolo FOTO

Piloţii de la Napoca Rally Academy au ţinut în faţa presei un curs de condus defensiv. De ce exact campionii de raliu insistă pe acest stil de condus?

Peste 95% dintre şoferii români au o poziţie incorectă la volan, care nu le permite o reacţie adecvată. România conduce detaşat la munărul de morţi în accidente rutiere faţă de „suratele" sale europene. Aproape 7 persoane mor zilnic în România în accidente rutiere. Anual, 10.000 de români rămân cu infirmităţi permanente.

„E a doua cauză de deces în România după infarctul miocardic", spune Marco Tempestini, unul dintre campionii de la Napoca Rally Academy. Şi ca şi cum aceaste cifre nu ar fi fost suficiente pentru un început de curs de condus defensiv, vocea gravă a pilotului Bogdan Marişca s-a „lipit" cu explicaţii peste filmele care prezentau diverse accidente rutiere, pe care reprezentanţii Napoca Rally Academy le-au prezentat duminică presei. „Ştiţi de ce testele frontale NCAP se fac la viteza de 64 km/h?", a întrebat Tempestini. Tot el răspunde: „Pentru că peste această viteză leziunile interne sunt incompatibile cu viaţa". Pe acest fond, pe ecran rulează filmuleţe cu accidente rutiere care de care mai groaznice. Bogdan Marişca arată cauzele tuturor. Şi mai arată ceva. Esenţial: că o aparent minoră greşală se poate tranforma, în doar câteva secunde, în ultima. „E singura activitate cotidiană care ne omoară la propriu", continuă şi Tempestini. (E, cu siguranţă, unul dintre domeniile în care Lebedele Negre a lui Taleb apar foarte des.)

„La nivelul Uniunii Europene, circa 3% din Produsul Intern Brut european merge pe măsuri de eliminare a efectelor accidentelor rutiere. E foarte mult, de aceea se pune accent pe condusul defensiv", explică Marişca, proaspăt campion european de raliuri, alături de echipa Napoca Rally.

Cu o atare încărcătură emoţională, explicaţiile despre condusul defensiv, „condusul pentru a salva vieţi, timp şi bani" curge de la sine. „Cu alţi termeni, acest condus se referă la respectarea regulilor rutiere coroborate cu bunul simţ", dă o altă definiţie Marişca. Şi dintr-o dată, sistemele de siguranţă ale unei maşini par infinit mai prietenoase. După vizionarea unui film în care un şofer de TIR zboară din cabină deşi mergea cu doar 7 (şapte) kilometri pe oră (!), centura de siguranţă nu mai e banda aceea neagră, enervantă, care îţi ştirbeşte prestigiul de şmecher în trafic. „Cum trec de vama Borş, şoferii români ştiu să se adapteze şi să conducă european. E problemă de atitudine aici, în ţară", spune Marişca.

Partea teoretică fiind parcursă, ne adunăm în parcare la Polus, pentru partrea practică, ce avea să se întindă până seara. Marişca ne mai arată că şi presa se încadrează perfect în cei 95% dintre românii care habar nu au care e poziţia corectă la volan. După ce ne explică cum e cu unghiurile picioarelor şi a mâinilor, campionul îi trece pe fiecare prin simulator pentru viraje. Surpriză: nimeni nu ştia să rotească volanul corect pentru a se încadra în normele condusului defensiv! (Acum ştim, dar e al naibii de greu de scăpat de metehnele conducerii cu o singură mână, cu cealaltă pe mobil, încă una pe ţigară, alta pe paharul de cafea, alta pe schimbător, una pe claxon şi încă una cu degetul mijlociu ridicat prin intersecţii pentru a semnaliza schimbarea direcţiei.)

În timp de Marişca ne cam făcea să ne privim cam ruşinaţi la permisele de condus, piloţii Danny Ungur şi Marco Tempestini ne-au pregătit simularea derapajelor controlate. Adică maşini care nu aveau deloc control al punţii spate. Şi care trebuiau redresate şi să mai şi înaintezi cu ele. Aici, graţie explicaţiilor date, toată lumea a început să se descurce după primele două-trei încercări de redresare.

Au urmat testele de frânare în 5 metri de la viteza de 50 de kilometri pe oră şi în 12 metri de la 70 de kilometri pe oră, cu tot cu comentariile răutăcioase: „nu ne-am arătat prea buni frânari". Cireaşa de pe tort a fost testul de evitarea a unui obstacol cu frânare în viraj. Acolo nu a mai fost loc de glume ci mai degrabă de cizme de cauciuc la ce valuri de adrenalină s-au descătuşat. Câte un bravo! spus, rar, de Marişca, mai ridica valul.

Am plecat cu toţii de acolo eroi, după poza de grup. Fiecare, discret însă, în maşină, înainte de a pleca a început prin a-şi regra volanul, scaunul, a-şi măsura din ochi unghiurile picioarelor, ale coatelor, a încerca cât de tare popate lovi frâna pentru cazuri extreme. Şi am pornit cu mâinile la 9 şi un sfert şi să dea Domnul aşa să rămână.