Cum s-a gestionat problema refugiaților ucraineni. Premierul Ciucă: „România a strălucit”

Cum s-a gestionat problema refugiaților ucraineni. Premierul Ciucă: „România a strălucit”
| Foto: stirileprotv.ro

Premierul Nicolae Ciucă susține că, România a strălucit în ceea ce privește gestionarea zecilor de mii de ucraineni refugiați la noi în țară, care au fugit din calea războiului.

„Războiul a revenit în prim-planul istoriei Europei, iar dreptul internaţional a fost pus între paranteze odată cu agresiunea declanşată de către Rusia pentru invadarea Ucrainei, absolut neprovocat, nejustificat şi ilegal, încălcând normele internaţionale şi lumea bazată pe reguli, o agresiune inacceptabilă soldată cu suferinţe enorme, cu valuri de refugiaţi care au depăşit 2,5 milioane de persoane, cu distrugeri de locuinţe, spitale, maternităţi, grăduiniţe şi şcoli”, a spus Nicolae Ciucă la un eveniment organizat de Aspen Institute, potrivit Mediafax.

Liberalul afimă că „adevărate crime împotriva umanităţii, crime de război, caracterizează această acţiune a Rusiei”.

„Criza actuală a refugiaţilor ucraineni a demonstrat un comportament solidar. Şi în România oamenii obişnuiţi s-au alăturat organizaţiilor neguvernamentale, celor relogioase, administraţiilor publice locale şi instituţiilor guvernamentale pentru a ajuta, a hrăni, a găzdui şi transporta pe cei aflaţi în nevoie. România a avut jumătate de milion de refugiaţi ucraineni pe teritoriul său.

Mai adăugăm câteva zeci de mii de resortisanţi ai altor state prinşi în războiul din Ucraina care ne-au traversat ţara şi au avut nevoie de ajutor pentru a ajunge în statele de origine. România a acordat sprijin tuturor. A fost un moment în care România a fost recunoscută de către toţi liderii lumii. A fost un moment în care aş putea spune fără teama de a greşi că România a strălucit şi, pornind de la acest moment, cred că este nevoie să demonstrăm în continuare că putem să strălucim”, a adăugat prim-ministrul.

Ciucă a precizat că România a investit 3,4 milioane de euro în ajutor umanitar.

Comenteaza