Cum se pregătesc "cei mici" din Cluj pentru alegeri

Cum se pregătesc
Trei sunt formaţiunile politice aşa-zis mici, îndreptăţite, potrivit rezultatelor din 5 iunie şi sondajelor de opinie, să spere la accederea în viitorul legislativ: ALDE, PMP şi USR.

La Cluj cele trei formaţiuni politice nu sunt mai avansate decât partidele „mari" în definitivarea listelor de candidaţi, dar toate speră să îşi trimită reprezentanţi în ambele Camere ale Parlamentului României. Conform rezultatului votului politic din 5 iunie, în afara clasicelor PSD, PNL şi UDMR, doar ALDE a mai reuşit să atingă, la nivel naţional, pragul electoral, fiind, prin urmare, în acest moment, cel mai îndreptăţit partid aşa-zis mic să aspire la o prezenţă în viitorul legislativ.

„Vom participa în alegeri cu liste complete, care vor fi definitivate până la sfârşitul acestei luni. În Cluj mizăm pe un mandat de senator şi unul de deputat", a declarat copreşedintele ALDE Cluj, deputatul Steluţa Cătăniciu. Surse din interiorul organizaţiei spun, însă, că lucrurile sunt departe de a fi simple.

În realitate, oamenii lui Călin Popescu-Tăriceanu de la Cluj sunt conştienţi că, în cel mai fericit caz, pot obţine un mandat de deputat, ceea ce a declanşat un nou conflict între cei doi lideri locali, deputaţii Steluţa Cătăniciu şi Mircea Irimie, ambii vânând primul loc pe lista pentru Camera Deputaţilor.

Dacă ar fi întrebaţi membrii organizaţiei, sursele noastre spun că Irimie ar fi cel care ar avea câştig de cauză şi asta nu pentru că deputatul de Turda ar fi extrem de simpatizat în organizaţie, ci pentru că Steluţa Cătăniciu şi-a cam întors oamenii împotrivă.

Motivele se pare că sunt mai multe, dar cele mai multe reproşuri care i se aduc sunt legate de faptul că nu şi-a asumat eroarea de strategie de la alegerile locale (alianţă cu PSD pentru Consiliul Local Cluj-Napoca şi susţinerea unui candidat independent pentru primărie, în vreme ce în restul judeţului ALDE a mers singur), care a lăsat partidul lui Tăriceanu cu un singur consilier local la Cluj-Napoca şi fără reprezentare în consiliul judeţean.

Se pare că nici comportamentul destul de autoritar cu colegii de partid n-au făcut-o mai iubită în organizaţie.

În fine, un alt lucru care o separă pe Cătăniciu de majoritatea membrilor ALDE Cluj, dar şi de decizia conducerii centrale a partidului este opţiunea sa pentru participarea în alegerile parlamentare pe liste comune cu PSD.

Cătăniciu plusează, însă, puternic prin relaţia mult mai apropiată pe care o are cu Tăriceanu decât Irimie, lucru vizibil şi în funcţiile deţinute de cei doi la nivel naţional, Cătăniciu fiind prim-vicepreşedinte ALDE, în vreme ce Irimie este doar vicepreşedinte. Condiţii în care este extrem de probabil ca lozul câştigător, prima poziţie pe lista pentru Camera Deputaţilor să-i revină lui Cătăniciu, în vreme ce Irimie va fi deschizător de listă pentru Senat.

Un al doilea partid îndreptăţit să spere, ţinând cont de faptul că la alegerile din 5 iunie a fost, la nivel naţional, foarte aproape de atingerea pragului electoral, este PMP. După alegerile locale, partidul lui Băsescu a fuzionat cu ce a mai rămas din UNPR, mai degrabă pentru a-şi putea înfiinţa un grup parlamentar (i-ar asigura locul în birourile electorale) decât pentru vreun câştig electoral destul de îndoielnic pentru un partid (UNPR) care n-a participat niciodată singur în alegeri şi s-a mai şi înjumătăţit după ce liderii săi au căzut, rând pe rând, sub „securea" procurorilor.

La Cluj, spre exemplu, unicul lider pe care l-a avut UNPR încă de la înfiinţare, Ştefan Dimitriu, a refuzat să intre în subordinea lui Băsescu, drept pentru care nu-l regăsim în PMP. „Un mandat de senator, unul de deputat şi, cu puţin noroc la redistribuirea naţională, am putea obţine şi al doilea deputat", şi-a prezentat  ţinta electorală şeful PMP Cluj, deputatul Adrian Gurzău.

El a precizat că lista candidaţilor va apărea abia spre finele lunii în curs. La fel ca în cazul ALDE, mandatul de senator este mult mai improbabil decât un mandat de deputat, drept pentru care Gurzău a admis că el va deschide lista pentru Camera inferioară.

Un singur lucru îl ştim cu certitudine, că singurul personaj cu oarecare notorietate (în afara lui Gurzău) din PMP Cluj, fostul consilier judeţean Rareş Rusu, nu se va regăsi, sau în niciun caz pe vreun loc cu cât de mici şanse de eligibilitate, pe niciuna dintre liste, decât în cazul în care va reuşi să dea vreo „lovitură de palat" şi să-l înlăture pe Gurzău, cu care este la cuţite, din fruntea organizaţiei, scenariu, totuşi, extrem de improbabil, deoarece, precum Cătăniciu în ALDE, şi Gurzău este mult mai apropiat de liderul PMP, Traian Băsescu.

Neverificată la nivel naţional în alegerile locale, dar creditată, totuşi, cu şanse de către diferite case de sondare a opiniei publice, este USR, noua formaţiune politică antisistem apărută pe scena publică.

Rolul de cap de pod al USR în Cluj îl joacă Asociaţia pentru Protecţia Urbanistică a Clujului, condusă de Elek Levente, în vreme ce singurul membru cu oarecare notorietate al structurii clujene a formaţiunii lui Nicuşor Dan este Bogdan Rădulescu, cunoscut in mai multe emisiuni umoristice găzduite de un post de televiziune clujean.

Motiv pentru care nu e exclus ca el să fie principalul vector de imagine al formaţiunii şi, im plicit, principal candidat la alegerile parlamentare. Numai că pentru asta, spune Elek, Rădulescu va avea de îndeplinit o condiţie.

„În 15 septembrie se va înfiinţa oficial organizaţia USR Cluj, atunci când va fi aleasă şi conducerea acesteia, după care conducerea aleasă va stabili listele de candidaţi. Sigur că eu am preferaţii mei, dar n-ar fi corect să le fac acum numele publice.

Bogdan Rădulescu are, într-adevăr notorietate, e un om foarte hotărât. Singura lui problemă e că e perceput ca un comediant, va trebui să-şi facă imagine de om serios. Eu ştiu că e serios, dar va trebui să convingă şi alegătorii de acest lucru", a declarat Elek.

El a mai precizat că oamenii lui Nicuşor Dan trag nădejde să obţină la Cluj un senator şi doi deputaţi. „E maximum posibil, realist vorbind, pentru un partid nou. Dacă am fi fost înfiinţaţi cu şase luni mai devreme, alta ar fi fost situaţia", a spus Elek.

Rădulescu îi dă dreptate lui Elek şi admite că şi-ar dori un mandat de deputat. „Elek are dreptate, lumea va zice: «A, e Bob, ăla cu glumele de la televizor, Bob cu pamfletele de pe internet!». Challenge-ul meu ăsta e, să demonstrez că acelea sunt roluri, în viaţa de zi cu zi sunt şi eu soţ, tată, antreprenor care se luptă cu sistemul.

Pamfletul e necesar, dar nu e suficient ca lumea să râdă, dar să nu se schimbe nimic şi cred că soluţia e să intri în sistem. Sigur, mulţi îmi vor spune: «Nu intra în cocină, că te mănâncă porcii!». Eu nu vreau să intru în cocină să mă mănânce porcii, vreau să intru în cocină să fac curăţenie.

Nu vreau, când copilul meu va creşte să-mi spună: «Bine, tată, ai strâns like-uri şi share-uri, dar ce-ai schimbat cu asta?». Nu e suficient să strângi like-uri şi share-uri. Mă interesează educaţia, cultura şi sănătatea, pentru copilul meu şi pentru mine, cât oi mai avea de trăit.

Un popor mai educat, mai cult şi mai sănătos poate va face treabă mai bună. Oricum, indiferent că voi ajunge sau nu deputat, voi continua să fac pamflete, dar, dacă voi ajunge în parlament, îmi voi face job-ul de parlamentar la fel de serios cum fac şi pamfletele", a afirmat Rădulescu.

Comenteaza