Cum va funcţiona la Cluj Uniunea Social Liberală
- Scris de Valentin Malaescu
- 06 Feb 2011, 22:33
- Politica
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Paritate limitată, interzicerea colaborării cu PDL, incertitudine privind nivelul politizării şi termen de expirare 31 decembrie 2020 - liniile directoare ale protocolului.
Protocolul Uniunii Social Liberale (USL) obligă PNL şi PSD să meargă cu un singur candidat la primărie şi şefia judeţului şi cu liste comune la consiliile local şi judeţean. În schimb, nu e clar dacă se va mai păstra sau nu politizarea “deconcentratelor”.
Potrivit protocolului semnat sâmbătă, noua alianţă va participa obligatoriu cu candidaţi comuni doar la primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ, la preşedinţiile consiliilor judeţene (CJ), la consiliile celor două instituţii, la alegerile parlamentare şi la cele prezidenţiale. Protocolul Alianţei de Centru Dreapta (ACD) dintre PNL şi PC le va impune însă liberalilor să ofere PC minim 12 colegii eligibile pentru Camera Deputaţilor şi şase colegii eligibile pentru Senat, din cota care va reveni ACD. În cazul listelor comune pentru consilii, locurile vor fi împărţite pe baza sondajelor de opinie. Protocolul USL interzice orice colaborare cu PDL, la orice nivel, şi impune ruperea acestor colaborări la nivel local, acolo unde există.
În privinţa candidatului comun la Preşedinţie, acesta va fi stabilit în urma sondajelor de opinie, iar dacă una dintre formaţiuni va da preşedintele, cealaltă va desemna şeful guvernului. Protocolul USL securizează controlul partidului deţinător asupra fiecăreia dintre cele două funcţii. Astfel, formaţiunea care va da preşedintele va obţine şi primul său locţiitor, preşedintele Senatului (în cazul în care preşedintele va fi dat de ACD, potrivit protocolului acestei alianţe, acesta va fi liberal, iar preşedinţia Senatului va aparţine conservatorilor), în vreme ce formaţiunea care va avea premierul va deţine şi funcţia de viceprim-ministru, precum şi şefia Camerei Deputaţilor.
Există şi o contradicţie între cele două protocoale. Dacă protocolul USL prevede limitarea politizării la nivelul secretarilor de stat, protocolul ACD conţine şi proceduri de împărţire a funcţiilor din instituţiile deconcentrate. Deşi nici una dintre marile alianţe politice anterioare (CDR, ADA) n-a rezistat nici măcar unui ciclu electoral complet, USL îşi propune să treacă peste nu mai puţin de trei runde de alegeri locale şi parlamentare şi două prezidenţiale, fixându-şi ca “termen de expirare” data de 31 decembrie 2020.
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, spune că n-are cunoştinţă de existenţa vreunei colaborări cu PDL în judeţ. “Din ce ştiu eu, noi ne-am ales viceprimarii cu PNL, cu PRM sau cu UDMR. PNL ştiu că ar avea asemenea colaborări, de exemplu, în Floreşti”, a declarat Lăpuşan. În privinţa propunerii de candidaţi proprii pentru primărie şi şefia judeţului, liderul PSD Cluj a spus că o decizie va fi luată săptămâna aceasta. Lăpuşan ar vrea depolitizarea deconcentratelor, dar nu acum. “Eu sunt pentru depolitizare, dar nu pot să păstrez în funcţii politrucii puşi de PDL. Aceşti oameni vor trebui să pună în practică politica guvernului şi, pentru asta, vor trebui să creadă în ea”, a explicat Lăpuşan. El consideră că USL are şanse să reziste mai mult decât CDR şi ADA.
La rândul său, şeful liberalilor, senatorul Marius Nicoară, spune că nu ştie ca liberalii să aibă vreo colaborare cu PDL în judeţ. De asemenea, el a afirmat că cei doi candidaţi anunţaţi - Marius Nicoară la primărie şi Horea Uioreanu la şefia CJ - se vor bate pentru a deveni candidaţii USL. În privinţa deconcentratelor, are o părere nuanţată. “Consider că prefectul trebuie să fie om politic, pentru că este reprezentantul guvernului în teritoriu. La deconcentrate ar trebui să rămână profesioniştii, care să aibă liniştea că nu vor fi schimbaţi odată cu guvernul, dar care să nu pună instituţiile în slujba vreunui partid politic”, a afirmat Nicoară. El spune că USL poate rezista până în 2020. “Am convingerea că va rezista, pentru că e alcătuită din două partide mari, serioase, care au făcut-o în interesul României, nu al accederii la putere”, a apreciat Nicoară.
Şeful PC Cluj, Adrian Zaharia, spune că va decide dacă îşi va lansa în competiţie propriii candidaţi pentru primăria şi şefia CJ, în funcţie de ce vor decide celelalte două partide. În schimb, va revendica un colegiu eligibil pentru parlament, aşa cum îi permite protocolul ACD. Şi el neagă existenţa oricărei colaborări cu PDL în judeţul Cluj. Zaharia susţine păstrarea numirilor politice în fruntea instituţiilor deconcentrate. “Am putea merge cu împărţirea politică şi la deconcentrate, dar cu condiţia să numim oameni pregătiţi profesional”, a declarat Zaharia. Spre deosebire de colegii săi, el nu crede că USL va trăi prea mult. “Această alianţă e un compromis pentru îndepărtarea puterii portocalii. După aceea cred că, de comun acord, se va renunţa şi se va reveni la normal”, a opinat Zaharia.
Liderul PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, susţine că nimeni nu va putea opri consilierii celor trei partide să colaboreze cu cei ai PDL. “Au existat şi există colaborări punctuale, care nu pot fi interzise de domnii de la Bucureşti, care se dovedesc rupţi de realitate. Prin această alianţă, ei au demonstrat că PDL este singurul partid de dreapta, împreună cu UDMR”, a comentat Buda.

Comenteaza