Cum văd referendumul partidele mici din Cluj VIDEO

Cum văd referendumul partidele mici din Cluj VIDEO
PDL şi USL îşi consumă toate energiile la televizor şi la mitingurile pro, sau contra lui Traian Băsescu, iar UDMR a decis să privească jocul de pe margine. În ecuaţia schimbării preşedintelui intră însă şi partidele politice mai mici. Urmăriţi cum au rezolvat acestea dilema "cu sau fără Băsescu", într-un reportaj REALITATEA TV Cluj.

Cea mai nouă formaţiune, Partidul Poporului Dan Diaconescu, care a şi reuşit să intre în Consiliul Judeţean Cluj, are sediul undeva la etajul doi al bazarului din Mărăşti. N-am găsit acolo decât un pensionar, care asigura un fel de permanenţă la sediu. N-a ştiut să ne spună care e poziţia partidului faţă de demiterea sau nu a preşedintelui. În schimb, nu a ezitat să ne detalieze cum va alege el, în 29 iulie, răul cel mai mic.

"Cel mai puţin ar fi Băsescu. Io în Crin Antonescu şi în Ponta n-am nici un fel de încredere. În primu' rând că n-au o capacitate ce are preşedintele ţării şi n-au de unde să ştie cât ştie unu' bătrân. Deci n-au experienţă", spune Vasile Moldovan.

La polul opus, un partid vechi aflat în continuă descreştere, România Mare îl vrea pe Băsescu plecat de la Cotroceni. Nici în sediul PRM din centru nu era mai mare aglomeraţie. În schimb, cel mai vechi şi de bază activist al partidului, care se prezintă locotenent-colonel în rezervă Mănuş Gheorghe, cunoştea foarte bine poziţia partidului lui Corneliu Vadim Tudor în privinţa referendumului.

"Noi, de referendum, am hotărât ca să mobilizăm şi pe-ai noştri şi simpatizanţii, dar şi pe ceilalţi cetăţeni, să vină masiv la vot", spune Gheorghe Mănuş.

Domnul Mănuş ne explică şi cum vor să mobilizeze alegătorii: "Avem o aprobare de la Primărie pentru o măsuţă aici, în faţă la sediu, în care o să dăm la oameni nişte pliante de-ale noastre, nişte ziare Tricolorul".

Oamenii lui Gheorghe Funar au chiar şi un slogan de campanie.

La sediul Partidului Alianţa Socialistă nu era nimeni. Totuşi, pensionarul care gestionează copiatorul aflat în aceeaşi incintă ne-a permis accesul înăuntmru. Am descoperit un veritabil mini-muzeu al epocii comuniste. Pe lângă stema Republicii Socialiste România şi o şapcă de activist, piese de rezistenţă erau un aparat de radio marca "Electrica" şi celebrul, în epocă, magnetofon "Kashtan".

Dar cea mai grea căzătură au suferit-o ţărăniştii. Fost partid de guvernământ, PNŢCD nu mai este, la modul cel mai concret, de găsit în Cluj-Napoca. Rămasă fără sediu, care a fost retrocedat, organizaţia judeţeană a PNŢCD nu mai are nici conducere, care a demisionat în urma rezultatelor slabe de la alegerile locale.

 

 

Comenteaza