Curtea Constituțională a României (CCR) are un nou preşedinte

Curtea Constituțională a României (CCR) are un nou preşedinte
Valer Dorneanu, noul preşedinte al CCR, se aşteaptă să coopereze foarte bine cu instituţiile statului, de la care îşi doreşte ''să nu mai transforme Curtea Constituţională în acel loc în care să trimită toate neînţelegerile şi toate conflictele care există pe plan politic''

"Am fost ales cu majoritate de voturi ca președinte al Curții Constituționale. Cred că ai mei colegi au avut în vedere experiența mea, calmul meu, spiritul meu conciliant și faptul că vom reuși împreună să ducem prestigiul acestei instituții, care este un pilon al statului de drept, mai departe, făcând tot ceea ce trebuie prin utilizarea experienței noastre de peste 25 de ani deja și prin aducerea unui suflu nou, prin contribuția celor nou-veniți. Am convenit să formăm o echipă", a declarat Valer Dorneanu, miercuri, după ce a fost ales în funcţie, relatează agerpres.ro.

Valer Dorneanu a condus ca interimar Curtea Constituțională, după ce, în luna iunie, a expirat mandatul de președinte al lui Augustin Zegrean. A fost ales în 2013 judecător al Curţii Constituţionale a României din partea Camerei Deputaţilor, la propunerea PSD. Anterior a fost adjunct al Avocatului Poporului (în perioada 2010-iunie 2013 ) şi secretar general adjunct Camera Deputaţilor, între aprilie 2009 şi octombrie 2010. Dorneanu a ocupat şi funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, timp de patru ani (2000-2004).

Preşedintele Curții Constituționale se alege prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor. Pentru alegerea președintelui, fiecare grupă de judecători numiți de Camera Deputaților, de Senat și de președintele României poate propune o singură candidatură. Dacă la primul tur de scrutin niciun candidat nu întrunește majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin între primii doi clasați sau trași la sorți, dacă toți candidații obțin același număr de voturi.

 

Comenteaza