Dăncilă își face încălzirea pentru prezidențiale: "Dacă partidul îmi va cere să candidez, voi accepta "

Dăncilă își face încălzirea pentru prezidențiale: "Dacă partidul îmi va cere să candidez, voi accepta "

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat joi că, în cazul în care partidul îi va cere, va candida la alegerile prezidenţiale din toamnă.

"Nu am luat încă în calcul acest lucru, am considerat că voi merge cu un candidat, iar eu, ca prim-ministru, preşedinte al PSD, îl voi sprijini cu toate forţele, cu tot partidul, astfel încât să câştige alegerile prezidenţiale, dar nu vreau să se creadă că sunt un om laş. Dacă partidul îmi va cere acest lucru şi va crede că este singura soluţie, voi accepta ceea ce spune partidul, dar, în acest moment, eu cred că este bine să avem un candidat şi eu să sprijin acel candidat. Pentru noi este important să mergem cu persoana care are încrederea partidului, care va fi susţinută de către toate organizaţiile, care va crea acel val de încredere de care vorbim, atât din partea membrilor noştri, simpatizanţilor noştri, dar şi a altor cetăţeni, pentru că eu sper într-un scor bun", a afirmat Dăncilă, la DC News, întrebată dacă nu ar fi normal ca preşedintele PSD să fie şi candidatul partidului la prezidenţiale, chiar dacă exercită funcţia de prim-ministru.

Ea a adăugat că PSD este un partid organizat, care ştie să facă o campanie electorală: "Ştim să vorbim cu oamenii, avem ce să le spunem oamenilor, pentru că am luat măsuri bune, dar, în acelaşi timp, alături de noi trebuie să vină şi alţi oameni. Şi, poate, aici am greşit, pentru că nu ne-am adresat îndeajuns tinerilor, spun eu, nu ne-am adresat celor care lucrează în multinaţionale, diaspora. Da, trebuie să venim cu mesaje şi lucruri bune şi pentru alte segmente decât cele care au fost o prioritate până acum".

Întrebată, din nou, dacă va accepta o eventuală propunere a Congresului PSD de a candida la prezidenţiale, Viorica Dăncilă a răspuns: "Dacă nu există o altă opţiune care, efectiv, să ne ducă spre a merge în turul doi, a câştiga alegerile atunci, dacă partidul va cere, nu voi face un pas înapoi, dar, repet, opţiunea mea, este să merg în spatele unui alt candidat". 

Comenteaza