Video Daniel Buda îi bate obrazul ministrului sănătății pentru ce a spus despre spitalul de la Cluj. „Să-i fie rușine!”

Daniel Buda îi bate obrazul ministrului sănătății pentru ce a spus despre spitalul de la Cluj. „Să-i fie rușine!”
| Foto: psnews.ro

Europarlamentarul Daniel Buda l-a acuzat pe ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, de o lipsă de maturitate instituțională pentru afirmațiile referitoare la sistemul medical clujean.

Liderul PNL Cluj a spus, la ZIUA LIVE (VIDEO la finalul articolului), că ministrului sănătății ar trebui să-i fie rușine pentru ce a spus despre Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj.

„Niciun liberal nu va vota moțiunea simplă depusă de PSD împotriva lui Voiculescu, dar nu putem să ignorăm anumite lucruri care se întâmplă. Un exemplu care m-a deranjat enorm în afirmațiile domnului Voiculescu, pentru că a fost o palmă nemeritată dată unui corp medical clujean de excepție. Să-i fie rușine pentru ce a spus despre corpul medical clujean și despre SCJU că este rămas undeva în urmă.

Oamenii aceia, indiferent de condițiile mai bune sau mai puțin bune, și-au desfășurat activitatea performând acolo. Mai în glumă sau în serios, e o poveste despre Bihor, care este cel mai bun medic din Bihor, iar răspunsul este acceleratul de Cluj. Se fac afirmații gratuite și nemeritate”, a declarat, la ZIUA LIVE, Daniel Buda.

Europarlamentarul clujean a menționat și demiterea lui Petru Șușcă, managerul SCJU, de către ministrul sănătății. „Este tot așa un gest de imaturitate instituțională; a luat decizia fără a consulta administrația publică locală, care finanțează acest spital”, a precizat Buda. Amintim că în ianuarie, ministrul sănătății a afirmat: „Dacă vă uitaţi la un oraş precum Clujul, e o ruşine Spitalul Judeţean de acolo.”

Comenteaza