Daniel Buda: PDL va ataca la CC proiectul noii Constituţii. USL nu va scăpa de Parlamentul unicameral

Daniel Buda: PDL va ataca la CC proiectul noii Constituţii. USL nu va scăpa de Parlamentul unicameral
Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că PDL va ataca la CC proiectul de revizuire a Constituţie, el avertizând USL că nu va scăpa niciodată de Parlamentul unicameral, oricât ar fugi.

Daniel Buda a amintit că într-o decizie a Curţii Constituţionale din 2012 se arată că suveranitatea unui popor se exercită prin alegeri libere, periodice şi corecte, dar şi prin referendum, astfel încât nu va putea fi ignorat referendumul din 2009 privind Parlamentul unicameral cu maximum 300 de parlamentari.

"Îi spun domnului Antonescu că înţeleg că nu are capacitatea de a aprecia consecinţele unor decizii ale Curţii Constituţionale. Tot ce fac Crin Antonescu şi Comisia de revizuire a Constituţiei se situează în afara prevederilor contituţionale cu privire la modificările aduse Constituţiei. Noi vom ataca la CC proiectul de revizuire şi să nu fie surprins dacă, în motivarea Curţii, se va regăsi Decizia nr. 682/2012 a CC ca motiv să fie declarate neconstituţionale modificările la Legea fundamentală. În decizie se spune clar că suveranitatea unui popor se exercită prin alegeri libere, periodice şi corecte, dar şi prin referendum. Adică un referendum are aceeaşi valoare juridică cu nişte alegeri corecte. Nu există cale de întors, că vreau sau nu vreau să respect referendumul din 2009. De Parlamentul unicameral nu vor scăpa niciodată cei de la USL, oricât ar fugi", a spus Buda.

Citeşte mai multe AICI.

Etichete
Comenteaza