Video Daniel Buda (PPE) și-a făcut bilanțul mandatului din PE: „Oamenii trebuie să fie atenți la cei pe care îi votează”

Daniel Buda (PPE) și-a făcut bilanțul mandatului din PE: „Oamenii trebuie să fie atenți la cei pe care îi votează”
| Foto: Facebook.com/Daniel Buda

Clujeanul Daniel Buda (PNL/PPE) candidează pentru un nou mandat de europarlamentar la alegerile din 9 iunie 2024.

Listele candidaţilor Alianţei electorale PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie şi ale susţinătorilor au fost depuse, săptămâna trecută, la Biroul Electoral Central de către liderii celor două partide.

Europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj, se regăsește pe poziția a 9-a pe lista depusă la BEC de liderii coaliției. Liberalul a vorbit, la ZIUA LIVE, despre realizările sale ca eurodeputat din mandatul 2019-2024.

În primul rând, una dintre marile realizări pe care am reușit să o impun destul de greu a fost o prevedere care a obligat statele membre să aloce cel puțin 10% din banii aferenți politicii agricole comune către fermierii mici și mijlocii. A fost o bătălie foarte mare și am supărat câțiva fermieri mari din România care spuneau că fermierii mici și mijlocii nu au nevoie de bani pentru că ei nu produc mâncare, ceea ce a fost total greșit.

Fermierul mic și mijlociu își desfășoară activitatea în zonele cu constrângeri naturale și este important să aibă acces la resursele financiare necesare pentru a putea produce mâncare de calitate, dar și să prevină depopularea spațiilor rurale. În același timp, am solicitat un sprijin complementar pentru venit majorat de la 2% la 3% pentru tinerii fermieri în vederea stimulării reînnoirii generaționale.

Nu în ultimul rând, am oferit posibilitatea prin regulamentul privind Politica Agricolă Comună, ca și persoanele de peste 40 de ani să poată obține fonduri europene pentru a-și putea dezvolta afacerile în agricultură. De asemenea, am eliminat orice interdicție privind transportul animalelor vii, inclusiv spre țările terțe, asigurând continuitatea activității pentru fermierii români, și protejându-i de faliment”, a afirmat, la ZIUA LIVE, Daniel Buda, europarlamentar PNL/PPE.

Cert este că oamenii trebuie să fie atenți la cei pe care îi votează pentru alegerile europarlamentare, dar și pentru cele locale. Ei trebuie să vadă care sunt oamenii care pot să facă parteneriate solide. Am avut la Cluj parteneriat solid cu Emil Boc, cu Alin Tișe în ceea ce privește atragerea fondurilor europene. Clujul este un loc unde europarlamentarii vin și observă cum se absorb fondurile europene într-o manieră care să se regăsească în viața de zi cu zi a cetățenilor. Oamenii trebuie să se uite la cei care pot să le reprezinte interesele cu succes, nu cei care caută doar gâlceavă în spațiile publice, fără să vină cu soluții pentru problemele lor reale - Daniel Buda (PNL/PPE)
Comenteaza