Daniel Chiţoiu, „victima" lui Ponta
- Scris de Valentin Malaescu
- 06 Feb 2014, 20:34
- Politica
- Ascultă știrea

Daniel Chiţoiu a dat guvernul pe partid, cel puţin asta a dat de înţeles, anunţându-şi demisia pentru a se putea ocupa mai mult de partid, ca secretar general interimar. Potrivit surselor de la Bucureşti, Eugen Nicolăescu se pregăteşte să preia, în sfârşit, un minister potrivit pregătirii sale de economist. Delegaţia Permanentă a PNL de astăzi ar mai putea „decapita" câţiva miniştri liberali.
A fost acuzat în repetate rânduri de colegii săi de partid de colaboraţionism cu PSD şi ajunsese să i se spună „omul lui Ponta în PNL". Nu odată liberalii şi mai ales Crin Antonescu au fost luaţi pe nepregătite de decizii ale guvernului mai greu digerabile, vinovat fiind găsit vicepremierul Chiţoiu care şi-ar fi dat acordul în numele PNL fără să discute, însă, cu propriul partid în prealabil. Ziua de ieri a început cu un nou astfel de episod, cu Antonescu plângându-se că liberalii n-au fost consultaţi înaintea lansării proiectului privind reeşalonarea datoriilor bancare ale păersoanelor cu venituri sub medie, în vreme ce premierul Victor Ponta susţinea contrariul. Cum, de această dată, era vorba de o măsură legată direct de domeniul gestionat, în guvern, de Chiţoiu, paharul răbdării liberalilor se pare că a dat pe din afară, iar, până la finele zilei, fruntaşul liberal cu soţia anchetată de DNA şi-a înaintat demisia din funcţie. Toate aceste scenarii au fost negate, însă, de Antonescu, liderul liberal susţinând, confirmat de cel în cauză, că, în fapt Chiţoiu a renunţat la importanta funcţie guvernamentală pentru a se putea ocupa mai mult de partid ca secretar general interimar, funcţie al cărei ocupant ales, Eduard Hellvig, a părăsit-o pentru a coordona campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.
Preşedintele PNL Cluj, şeful judeţului, Horea Uioreanu, spune că funcţia de secretar general i se potriveşte de acum fostului vicepremier. „Domnul Chiţoiu e un bun organizator. Vreau să văd mâine (astăzi - n.red.) ce propunere va fi făcută pentru Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Nu cred că la Delegaţia Permanentă se va mai decide vreo remaniere, dar o analiză a activităţii fiecărui mnistru liberal trebuie făcută", a comentat Uioreanu.
Senatorul Marius Nicoară apreciază că partidul ar putea avea de câştigat din această mişcare politică. „Daniel Chiţoiu a fost un ministru de Finanţe care şi-a făcut datoria, a lucrat foarte bine şi sper ca activitatea sa să fie la fel de eficientă şi în slujba partidului şi să dea rezultate la fel de bune în bătăliile electorale dure care ne aşteaptă anul acesta", a spus Nicoară. Nici el nu crede că la sdelegaţia Permanentă de astăzi va mai fi remaniat vreun ministru liberal.
„Cel căruia i-am propus să preia MFP a acceptat", s-a limitat să anunţe Antonescu. Potrivit, însă, surselor liberale, cel vizat ar fi Eugen Nicolăescu. După, două contorversate mandate în fruntea sistemului public de Sănătate, Nicolăescu ar conduce, în sfârşit, un minister potrivit pregătirii sale de economist. Potrivit aceloraşi surse locul său din fruntea Ministeruilui Sănătăţii ar urma să fie luat de preşedintele CNAS Cristian Buşoi. Un alt nume care va trebui găsit astăzi este cel al noului ministru de Interne, favorit părând a fi fostul PDL-ist, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde. O altă variantă vehiculată ar fi cedarea acestui portofoliu vicepremierului Gabriel Oprea, liberalii urmând să primească la schimb Ministerul Apărării, unde ar putea reveni Corneliu Dobriţoiu sau ar putea debuta în guvern George Scutaru. Alţi doi miniştri ar fi „pe cracă", Mariana Câmpeanu, al cărei fotoliu de la Ministerul Muncii nar fi vânat de purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora şi ministrul pentru relaţia cu parlamentul, Mihai Voicu.