De ce Crişana şi nu Ardealul de Nord?

De ce Crişana şi nu Ardealul de Nord?
În proiectul PDL de reorganizare administrativă, Cluj-Napoca ar urma să fie capitala viitorului super-judeţ denumit Crişana. Numele de Transilvania sau Ardeal nu apar în intenţiile privitoare la cele două regiuni din arcul intracarpatic.

Actualele judeţe Cluj, Bihor, Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj ar urma să-şi dea mâna şi să formeze împreună super-judeţul Crişana, cu capitala la Cluj-Napoca. Acesta pare a fi scenariul PDL, potrivit secretarului său general, liderul organizaţiei Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, şi altor surse din partid.

Potrivit lui Oltean, partidul său ar fi luat decizia împărţirii teritoriului României în opt judeţe, pe structura actualelor regiuni de dezvoltare. Mai mult, el a afirmat că reorganizarea s-ar putea face printr-o nouă angajare a răspunderii guvernului. La scurt timp, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că Uniunea n-a fost consultată şi nici nu va accepta varianta cu doar opt judeţe. Amintim că UDMR a depus un proiecte de lege de împărţire a României în 16 judeţe, unul urmând să urmeze conturul aşa-zisului Ţinut Secuiesc, cuprinzând actualele judeţe Harghita, Covasna şi Mureş. Citând surse din PDL, Hotnews anunţă şi numele luate în calcul pentru viitoarele mega-judeţe. Potrivit acestei surse, clujenii, bihorenii, maramureşenii, sătmărenii, bistriţenii şi sălăjenii ar deveni... crişăneni. Reunirea celor actuale şase judeţe ar urma să poarte numele de judeţul Crişana, cu capitala la Cluj-Napoca.

Spre deosebire de colegul său bistriţean, preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, susţine că soluţia cu opt judeţe e doar o propunere. "Este una dintre variantele de lucru, decizia va aparţine guvernului şi va fi luată în perioda următoare. Ce ne dorim este ca viitoarele alegeri să se desfăşoare într-o nouă structură administrativ-teritorială", a spus Buda. Originar din Sălaj, el nu pare deranjat de perspectiva de a deveni crişănean. "Denumirea viitoarelor judeţe va fi reglementată prin acte normative. Nu e important dacă ne vom spune crişăneni sau transilvăneni (Transilvania nu apare în denumirea niciunui viitor super-judeţ - n. red.). Important e să se facă economii cu administraţia publică şi să creştem gradul de absorbţie a fondurilor europene", a declarat Buda. El nu e speriat nici de respingerea proiectului PDL de către liderul principalului lor aliat politic. "Şi Ioan Oltean, şi Kelemen Hunor sunt cetăţeni liberi să-şi exprime puncterle de vedere. Sunt convins că şi cei din UDMR vor sta la masă suficient timp pentru a găsi cea mai bună formulă pentru cetăţeni, şi nu pentru interesele lor de partid", a afirmat Buda.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, crede că denumirea poate fi luată prin consensul judeţelor componente. "Cred că denumirea e puţin importantă. Poate fi judeţul de nord-vest sau ar putea să-şi decidă singur denumirea printr-un consens al judeţelor componente. Important e că modul de dezvoltare de succes al Clujului poate fi implementat în toate celelalte judeţe", a afirmat Tişe. El a declarat că până acum a colaborat foarte bine cu omologii săi din celelalte cinci judeţe în cadrul regiunii de dezvoltare. "Important e că primăriile vor prelua competenţele locale şi nu se vor mai suprapune cu consiliul judeţean, care se va preocupa doar de proiectele regionale: drumuri regionale, aeroport, spital, depozit regional, şosele rapide", a spus Tişe.

"Eu aş rămâne clujean", a fost singurul comentariu al liderului UDMR Cluj, Mate Andras Levente, în privinţa posibilităţii de a deveni crişănean. Spre deosebire de şeful său de partid, el se declară dispus să accepte şi varianta cu opt judeţe, dar numai în anumite condiţii. "Aş accepta şi opt judeţe, dacă zonele gen Harghita, Covasna şi Mureş ar avea regim special, după modelul Tirolului de Sud. Dacă nu, m-aş duce pe federalizarea României, cu autoguvernări, cum e în Germania, cu landurile", a spus Mate. El a afirmat că acest subiect va pune coaliţia în faţa unui nou test de rezistenţă. "Va fi o problemă de discutat în coaliţie. Dacă nu vom găsi o soluţie de mijloc, coaliţia se va rupe până la sfârşitul lui iunie", a avertizat Mate.

În schimb, liderii locali ai opoziţiei nici nu vor să audă de judeţul Crişana. "Chiar dacă va fi un judeţ mai mare în nord-vest, cred că fiecare din judeţele actuale ar trebui să-şi păstreze o anumită identitate. Toţi au sensibilităţi. Eu locuiesc pe malul Someşului, prin capitala viitorului judeţ trece Someşul, mai potrivit mi s-ar părea să se numească judeţul Someş. Cei care au propus numele Crişana probabil sunt nişte incompetenţi din PDL, care n-au luat note de trecere la geografie, nu ştiu de unde izvorăşte şi pe unde trece Someşul. Crişana să se numească eventual Timişul şi Aradul", a comentat preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan. El respinge modificarea structurii ţării prin angajarea răspunderii. "Un asemenea proces nu se poate face de pe o zi pe alta, trebuie foarte atent discutat cu opoziţia, cu cetăţenii, cu specialiştii. Până acum n-am auzit nimic concludent în sprijinul reorganizării, inclusiv liderii PDL de la Cluj repetă ca papagalii ce spune Băsescu. Pentru absorbţia fondurilor europene se pot face asociaţii, iar birocraţia poate fi eliminată şi prin alte metode. Asumarea răspunderii aduce a dictatură", a spus Lăpuşan.

Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, califică numele găsit pentru viitorul mega-judeţ de nord-vest drept o jignire. "Din punctul meu de vedere, numele Crişana este jignitor pentru locuitorii judeţului Cluj, pentru tradiţia universitară, culturală, medicală, ştiinţifică a Clujului, tradiţii recunoscute ca atare încă din vremea Primului Război Mondial. Pe de altă parte, tot respectul pentru bihoreni, dar Someşul e mai mare decât Crişul", a spus Nicoară. Şi el se opune reorganizării teritoriale a României prin angajarea răspunderii. "Susţinem un asemenea proiect, dar nu sub presiune şi în grabă. PDL urmăreşte doar interese de partid şi electorale", a afirmat Nicoară.

Verdictul istoricului: "Niciodată n-a existat provincia Crişana"

Istoricul Ioan Bolovan califică drept nefericit şi neinspirat un asemenea nume pentru viitorul mega-judeţ. "Păi, atunci să-i spunem mai bine Someşana, că Someşul traversează mai multe judeţe decât Crişul. Oricum, sună ca naiba un asemenea mega-judeţ Crişana. Mi se pare ciudat pentru că Maramureşul, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Sălajul n-au nimic cu Crişurile. De fapt, Crişana ţine până la Piatra Craiului. Nu e o denumire fericită, inspirată pentru această zonă. Nici istoric nu se justifică, pentru că niciodată în istorie n-a existat o provincie Crişana, doar convenţional a fost denumită astfel zona străbătută de Crişuri, dar acolo erau comitatele Aradului, Zarandului, Bihorului, Sătmarului. Provincia Banat a existat aproape o sută de ani, dar Crişana niciodată. Un asemenea nume pentru viitorul judeţ n-ar mulţumi foarte multă lume. Ar trebui un brainstorming, o dezbatere pe site-ul Ministerului Administraţiei, un sondaj din care să se găsească un nume", a comentat Bolovan.

ziuadecj.ro a lansat un sondaj: sunteți de acord ca județul cu capitala la Cluj să poarte numele Crișana?

 

Comenteaza