De ce nu ne vor olandezii în Schengen?

Ambasadorul Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, ne taie, deocamdată, orice speranţă în privinţa aderării la spaţiul Schengen. El a afirmat răspicat că parlamentul Olandei se opune intrării României în spaţiul fără frontiere. „În acest moment, aderarea nu este susţinută de parlamentul olandez pentru că parlamentul nu consideră că România a implementat toate cerinţele iniţiale pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene. (...) România nu era pregătită în momentul aderării. Era pregătită din multe puncte de vedere, dar nu în cele esenţiale. Vorbesc aici de legislaţie, de sistemul judiciar, de funcţionarea lui, de eficienţă şi imparţialitate în modul de aplicare a legilor, de corupţia instituţională", a afirmat van Bonzel, potrivit mediafax.

El a explicat că România a fost acceptată, totuşi, în UE, însoţită de o „listă de sarcini", care mai are, încă, paragrafe nebifate. „Am acceptat România doar cu această listă de sarcini fiind de deplin convinşi că va realiza toate aceste lucruri. Când citeşti raportul MCV (...) da, vedem progrese dar, nu, România nu a atins nivelul maxim. Odată ce va ajunge la acest nivel vom merge în Parlament şi le vom spune parlamentarilor noştri că România îndeplineşte toate condiţiile pe care ar fi trebuit să le îndeplinească atunci când a devenit ţară membră UE", a spus ambasadorul olandez. Până aici el n-a spus absolut nimic nou, numai că ulterior a vorbit despre o altă nemulţumire a parlamentarilor olandezi legată de faptul că România n-ar fi plătit o companie olandeză care, în 2008, a recuperat epava unei nave eşuate pe canalul Dunăre - Marea Neagră. Menţionarea acestui litigiu comercial ca o altă nemulţumire a olandezilor dă frâu liber suspiciunii că olandezi şi-ar folosi, de fapt, dreptul de veto în privinţa acceptării României în Schengen ca instrument de şantaj pentru recuperarea prejudiciului şi că, în momentul în care ne-am achita datoria faţă de ţara lalelelor, brusc, în ochii olandezilor, am avea o justiţie de nota zece şim porţile larg deschise spre spaţiul european fără frontiere.

Totuşi, fostul negociator-şef al României în relaţia cu UE, Vasile Puşcaş, nu crede că aşa stau lucrurile. „Criteriile pe justiţie şi un eventual litigiu comercial sunt două lucruri dferite, nu se amestecă unele cu altele. Dacă există un litigiu comercial, acesta se poate rezolva prin arbitraj internaţional, dar asta n-are legătură cu, poate arăta doar o stare de spirit la nivelul ambasadei. Trebuie spus însă că România a încheiat negocierile de aderare chiar în timpul preşedinţiei Olandei a UE. În privinţa justiţiei, în protocolul încheiat în 2004 au fost trecute o serie de sarcini care puteau fi îndeplinite foarte repede. Din păcate evoluţia din ultimul deceniu n-a fost chiar în direcţia statului de drept. Repet, preşedinţia Olandei a gestionat încheierea negocierilor de aderare, că apoi România a evolut pe o altă traiectorie, trebuie să ne întrebăm cum şi cu cine sau în interesul cui. Pe de altă parte, Olanda e unul din statele europene care au prijnit foarte mult România, inclusiv financiar, în reconstrucţia instituţiilor statului de drept, iar faptul că investiţia lor n-a avut eficienţa dorită se adaugă stării de spirit de la Haga", a afirmat Puşcaş.

În opinia sa, ofensiva fără precedent a procurorilor DNA din ultimele câteva luni nu reprezintă o garanţie că România a intrat ireveresibil pe direcţia corectă, amintind de celebra operaţiune „Mani Pulite", desfăşurată la începutul anilor `90 în Italia, care a fost urmată, însă, de o recrudescenţă a corupţiei la niveluri şi mai înalte. „Ce se întâmplă acum la noi poate fi o escaladare a telejustiţiei, dar poate fi şi un episod al intrării sistemului politic şi al sistemului juridic pe o cale normală. Cel mai mult m-ar interesa, însă, pe mine este de ce abia acum? Odată cu curăţarea puroiului va trebui să ne întrebăm dacă sistemele politic şi juridic vor intra pe calea normală. În Italia, după operaţiunea „Mani Pulite", sistemul corupt s-a reconfigurat", a spus Puşcaş.