De la Cluj, Geoană pare ca şi exclus din partid

De la Cluj, Geoană pare ca şi exclus din partid
Social-democraţii clujeni aplaudă decizia Comisiei de Integritate, dar evită să comenteze manevra prin care i s-a refuzat şefului Senatului dreptul la apărare.

Previzibila decizie a Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală (CNAIM) a PSD de propunere a lui Mircea Geoană pentru excludere din partid a fost umbrită de suspiciunea unei "neînţelegeri" premeditate pentru a-l împiedica pe cel în cauză să se apere. Pentru social-democraţii clujeni este mult mai importantă eliminarea lui Geoană din partid decât respectarea procedurilor. Decizia finală va aparţine Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD.

Convocat la şedinţa comisiei conduse de senatorul Dan Şova la ora 14:15, Geoană a ajuns, potrivit propriilor afirmaţii, la ora 14:10, moment în care şedinţa se încheiase şi verdictul era dat. Practic, Geoană a fost propus spre sancţionare fără a avea, în prealabil, posibilitatea să se apere în faţa comisiei. Cu toate acestea, preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, apreciază că CNAIM a procedat perfect regulamentar. "Nu cred că Dan Şova a făcut manevre, cineva vrea să inducă această idee", a afirmat Lăpuşan. El consideră că CNAIM nu putea da alt verdict. "Era o singură soluţie: să finalizeze ceea ce a propus Biroul Permanent Naţional, pentru că se ajunsese să nu se mai ştie cine conduce partidul. Trebuie mers până la capăt şi în CExN, pentru că aşa nu se mai poate, trebuie să tragă toţi la aceeaşi căruţă", a declarat Lăpuşan.

Şeful organizaţiei municipale a PSD, Mircea Jorj, evită să comenteze "manevra" lui Şova. "Nu cunosc exact desfăşurarea evenimentelor. Am înţeles că, iniţial, domnul Geoană a spus că nu participă la şedinţă. Nu comentez, pentru că nu ştiu cum s-au desfăşurat lucrurile din punct de vedere procedural", a spus Jorj. Şi el apreciază că Geoană nu mai are loc în PSD. "Decizia CNAIM mi se pare corectă. Oricum, această chestiune va fi tranşată de CExN, care e un for mult mai larg. Geoană nu e la prima abatere. Nu e bine ce se întâmplă, cred că trebuie o disciplină mai mare în PSD şi cred că decizia CexN va fi clară şi fără echivoc", a declarat Jorj.
Deputatul Cornel Itu preferă o atitudine de neutralitate. "Regula partidului e clară şi eu respect toate regulile. Îmi pare rău pentru ce se întâmplă, dar sper să se găsească înţelegere şi dialog pentru a depăşi acest impas. Nu ştiu ce s-a întâmplat astăzi la comisie, aşa încât nu pot comenta existenţa vreunei neregularităţi. Oricum, decizia va aparţine CExN, iar eu sunt un soldat disciplinat al partidului", a spus Itu. El a refuzat să-şi exprime vreo opinie personală în privinţa excluderii lui Geoană. "Am fost plecat din ţară în ultima vreme, nu cunosc toate detaliile, aşa că nu mă pot pronunţa în privinţa sancţionării domnului Geoană", a declarat Itu.

Tinerii par a fi cei mai intransigenţi. "Sunt absolut de acord cu decizia CNAIM. Fiecare trebuie să respecte statutul, indiferent de funcţia pe care o ocupă, altfel trebuie să plece din partid, mai ales atunci când sfidează poziţia partidului", a declarat preşedintele TSD Cluj, Gabriel Oniga. Mai mult, el consideră că cel care a recurs la "tertipuri" a fost chiar Geoană, şi nu Şova. "N-am urmărit evoluţia evenimentelor şi nu comentez. Ştiu însă că Geoană anunţase că nu merge la comisie. Dacă a recurs la astfel de tertipuri ca să spună apoi că i s-a refuzat dreptul la apărare, spune multe despre caracterul său, ca să nu mai vorbim de cererea sa de recuzare a unui om ales de congres. Asta arată cât de mult respect are Geoană pentru partidul care, practic, l-a inventat", a comentat Oniga.

 

Comenteaza