De la PSD a trecut la ALDE, iar acum s-a înscris în partidul lui Dan Voiculescu

De la PSD  a trecut la ALDE, iar acum s-a înscris în partidul lui Dan Voiculescu

Deputatul clujean Steluţa Cătăniciu a părăsit ALDE pentru a se înscrie în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) şi va conduce filiala Bucureşti a partidului.

Steluţa Cătăniciu, aflată acum la al doilea mandat de deputat, devine al şaptelea parlamentar al PPU (social-liberal) şi se alătură Grupării Umaniste din Parlament, din care deja fac parte deputaţii Graţiela Gavrilescu, Alexandru Băişanu, Dorel Căprar, Andrei Gerea, Eugen Durbacă şi senatorul Teodor Meleşcanu.

„Alături de colegii mei umanişti, cu unii dintre ei chiar am mai colaborat în trecut, îmi doresc să aducem o contribuţie semnificativă, prin iniţiative legislative şi proiecte concrete, prin care să răspundem la cât mai multe dintre nevoile românilor. Am găsit aici, la Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), o preocupare reală pentru oameni, pentru categoriile sociale vulnerabile, pentru clasa de mijloc, pentru toţi românii”, a declarat Steluţa Cătăniciu, potrivit unui comunicat transmis de Partidul Puterii Umaniste.

În 3 iunie, Cătăniciu a devenit deputat afiliat grupului PSD din Camera Deputaţilor.

Comenteaza