Dejul rămâne, în continuare, fără viceprimar
- Scris de Anca Colibasanu
- 21 Noi 2024, 11:27
- Politica
- Ascultă știrea

Municipalitatea de la Dej a decis amânarea alegerii noului viceprimar până după scrutinul prezidențial.
Negocierile partidelor politice din Consiliul Local Dej au intrat în impas, iar discuțiile vor fi reluate după alegeri, a anunțat primarul Morar Costan.
„Am hotărât retragerea de pe ordinea de zi a proiectului privind alegerea viceprimarului, informând despre această decizie formațiunile politice reprezentate în Consiliul Local al Municipiului Dej.
Am reconsiderat poziția inițială, cu privire la data alegerii viceprimarului, urmare și a discuțiilor cu reprezentanții în consiliul local ai formațiunilor politice.
Consider că este mai indicat ca acest moment, care este unul politic și administrativ cu amprentă locală la nivelul municipiului Dej, să nu fie suprapus cu perioada alegerilor naționale, spre care sunt canalizate atenția, resursele umane și interesul cetățenilor.
Voi redepune acest proiect pe ordinea de zi, la un moment ulterior, mai departe de tensiunile politice specifice acestei perioade”, a precizat Costan Morar.
Potrivit someseanul.ro, primarul Costan Morar își dorește continuarea colaborării cu reprezentanta UDMR, Anamaria Kovrig, și pentru următorii patru ani la conducerea Dejului, însă celelalte formațiuni politice nu au fost de acord cu dorința primarului, astfel că negocierile pentru formarea unei majorități s-au oprit deocamdată.