Demisie la vârf în PDL Cluj-Napoca

Demisie la vârf în PDL Cluj-Napoca
Ramon Moldoveanu a demisionat din Consiliul Judeţean şi din toate funcţiile deţinute în organizaţia municipală a democrat-liberalilor.

Cu exact două luni înaintea alegerilor locale, a apărut o primă fractură în organizaţia clujeană PDL. Ramon Moldoveanu (foto) a demisionat atât din funcţia de consilier judeţean, cât şi din funcţiile de vicepreşedinte PDL Cluj-Napoca şi preşedinte al Organizaţiei Oamenilor de Afaceri a PDL Cluj-Napoca. El nu exclude chiar părăsirea partidului.

Moldoveanu şi-a depus demisia la partid ieri dimineaţă. "Nu mă mai regăsesc în actuala politică a PDL, având în vedere panta descrescătoare pe care a luat-o partidul, care are motivaţii serioase. Viziunea mea politică nu mai corespunde cu direcţia pe care a luat-o PDL-ul, nu mă mai regăsesc în această direcţie", a explicat Moldoveanu. El are câteva reproşuri concrete. "Eu n-am mai fost în alte partide, sunt membru din 2004, am lipit şi afişe, dar partidul nu mai e cum era atunci. De când a ajuns la putere, a cârmit-o într-o direcţie greşită. Şi aici mă refer la nivel local, nu naţional. Eu sunt şi membru în Liga Întreprinzătorilor Români; de patru ani nu s-a ţinut cont de nimic din ce au cerut IMM-urile. Conducerile, atât cea locală, cât şi cea naţională, s-au distanţat de membrii de partid obişnuiţi, nu mai există comunicare între vârf şi masa partidului, aşa am ajuns la 13% pe ţară şi la 30% în Cluj", a afirmat Moldoveanu.

El susţine că a făcut acest gest abia acum, deoarece abia acum s-ar fi umplut paharul. "Cârmirea spre o direcţie greşită a partidului a avut loc treptat, nu dintr-o dată", a explicat el.
Deşi spune că nu se mai regăseşte în politica PDL, Modoveanu spune că n-are de gând "deocamdată" să părăsească partidul. "Deocamdată rămân simplu membru, pentru că un partid se reformează din interior. Sper ca gestul meu să fie un semnal de alarmă pentru cei din conducere. N-am venit în partid pentru funcţii, eu am obţinut funcţiile după o muncă formidabilă, nu ca alţii", a declarat Moldoveanu. Totuşi, admite că ar putea candida în alegerile din 10 iunie sub stindardul altei formaţiuni politice. "Nu exclud posibilitatea de a candida pentru un alt partid, dar, deocamdată, n-am nici o ofertă şi oricum, de data aceasta, voi cântări foarte bine înainte de a face un asemenea pas, pentru că partidul a însemnat pentru mine foarte mult efort, şi fizic, şi financiar. Eu nu sunt dator partidului, lucrurile stau invers", a conchis Moldoveanu.

Şeful său de partid priveşte partea plină a paharului. "Demisia e un act unilateral, de care se ia act şi nu se comentează. Un lucru este cert: domnul Ramon Moldoveanu este, pe mai departe, membru PDL şi sunt convins că expertiza sa în domeniul afacerilor va fi în continuare folosită în interiorul partidului", a comentat preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda.

Dinspre principalele partide ale opoziţiei nu vin semnale prea încurajatoare pentru Moldoveanu. "N-am nici un gând să-l invit în PSD în acest moment. La noi, lucrurile sunt foarte bine definite în perioada următoare. Dacă va veni dânsul la noi, decizia va aparţine strict organizaţiei locale, dar, repet, lucrurile sunt foarte bine definite pentru perioada următoare. Însă demisia sa demonstrează încă o dată că lucrurile stau foarte rău în PDL", a comentat preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan. De la liberali Moldoveanu primeşte ironii. "Noi nu chemăm pe nimeni la noi, dar, dacă el are vreo intenţie, vom sta de vorbă. E interesant însă că acum, pe final de mandat, pe mulţi din PDL încep să-i strângă pantofii, să-i strângă chiloţii, să nu-i mai încapă hainele. Au fost martiri timp de patru ani, au fost forţaţi să stea pe funcţii", a declarat vicepreşedintele PNL Cluj, deputatul Horea Uioreanu.

 

 

Comenteaza