Deputaţii au decis înăsprirea pedepselor agresorii sexuali

Deputaţii au decis înăsprirea pedepselor agresorii sexuali

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, un proiect de lege care vizează înăsprirea pedepselor pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor, iniţiat de deputata independentă Oana Bîzgan şi semnat de parlamentari din tot spectrul politic.

Veste bună în ceea ce priveşte protecţia minorilor de violenţa sexuală. Decizia deputaţilor a fost luată cu 289 de voturi ”pentru” şi o abţinere.

„În România orice persoană care tratează un minor sau o altă persoană vulnerabilă într-un mod nepotrivit trebuie să plătească şi să primească o pedeapsă proporţională cu trauma suferită de victima sa. Avem datoria să punem pe primul loc victima şi nu infractorul”, a spus deputatul independent Oana Bîzgan, iniţiatorul proiectului.

Proiectul are ca obiect de reglementaremodificarea şi completarea Legii nr.286/2009, în scopul asigurării unei mai bune protecţii a minorilor faţă de abuzurile sexuale. Totodată, se preconizează modificarea art.223 alin.(2) din Legea nr.135/2010, în sensul prevederii în mod expres a posibilităţii dispunerii luării măsurii arestării preventive în cazul în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de act sexual cu un minor, de racolare a minorilor în scopuri sexuale sau ultraj contra bunelor moravuri, în plus faţă de infracţiunile enumerate în prezent în cuprinsul normei supuse intervenţiei legislative.

Potrivit Consiliulul Superior al Magistraturii (CSM), în ultimii nouă ani au fost înregistrate 8.543 de cazuri de viol şi 2.927 de cazuri de act sexual cu un minor.

Legea urmează să fie trimisă preşedintelui Klaus Iohannis la promulgare.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza