Foto Deputatul AUR de Cluj: „George Simion ne-a transmis să fim uniți și să creștem în teritoriu”

Deputatul AUR de Cluj: „George Simion ne-a transmis să fim uniți și să creștem în teritoriu”
| Foto: ZIUA de CLUJ

Președintele AUR, George Simion, a avut o întâlnire, în urmă cu câteva zile, cu membrii formațiunii politice din Cluj la sediul partidului din orașul de pe Someș.

Ilie-Alin Coleșa, singurul parlamentar AUR de Cluj, a organizat, vineri, o conferință de presă în care a abordat mai multe subiecte, printre care și întâlnirea cu liderul Alianței pentru Unirea Românilor.

Domnul George Simion călătorește foarte mult la toate filialele din țară și din Diaspora, săptămânal. Vizita de la Cluj a fost parte a unei deplasări care a inclus vestul, centrul și o parte din sudul țării. Nu ne-a transmis ceva în mod deosebit, ci doar cele pe care le știam deja: să fim uniți, să ne urmăm principiile și să creștem în teritoriu la nivel de filiale locale.

Astea sunt temele obișnuite, pentru că fiind un partid tânăr nu ne putem face o structură teritorială foarte ușor. Lumea vine spre politică extrem de greu și coroborând cu faptul că noi, cel puțin deocamdată, nu folosim deloc banii primiți de la bugetul de stat totul se face pe voluntariat. Efortul este foarte mare”, a declarat Coleșa.

Deputatul AUR de Cluj: „George Simion ne-a transmis să fim uniți și să creștem în teritoriu”

Fotografie de la întâlnirea de sâmbăta trecută - Facebook.com/AURCLUJ

„Avem de-a face cu un exemplu foarte bun de gunoi din punct de vedere legislativ”

Deputatul clujean a ținut să atragă atenția referitor la legea care prevede o subvenționare a prețului energiei electrice și gazului.

Avem nu mai puțin de 6 ordonanțe de urgențe guvernamentale pe acest subiect. Sunt niște măsuri foarte proaste aplicate clienților finali din piața energiei electrice și a gazului. Avem de-a face cu un exemplu foarte bun de gunoi din punct de vedere legislativ, atât prin complexitatea lui, prin ineficiența lui și prin netratarea cauzelor pentru care a fost necesară emiterea acestor acte legislative. Întreg sistemul legislativ este un monstru și un gunoi.

Înainte de a intra la Votul Camerei Deputaților, orice lege primește un raport de la comisiile raportoare care conține lista de amendamente admise, respectiv respinse. Partidele din actuala coaliție de guvernare (PSD, PNL și UDMR) au creat în tabel o coloană cu amendamentele lor pentru a ști când să le voteze favorabil și să le respingă pe celelalte”, a afirmat parlamentarul.

Guvernul a adoptat o nouă schemă de compensare și plafonare a prețului la energie, iar ultima formă a Ordonanței prevede o reducere a compensării energiei până la un consum casnic de 255 kwh.

- maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 - 100 KWh inclusiv;

- maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 - 300 kWh, pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh. Consumul de energie electrică ce depășeste 255KWh /luna se facturează conform prevederilor art.5 alin (1);

- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii. Diferenta de consum lunar de energie electrică se facturează conform prevederilor art.5 alin (1);

- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private, al unităţilor de învăţământ publice şi private, precum şi al creşelor;

- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, realizat la locul de consum în anul 2021, pentru instituțiile publice ,altele decât cele prevăzute la lit.d). Diferența de consum lunar de energie electrică se facturează conform prevederilor art.5.

Comenteaza