Dezbatere după luptele libere din studio. Palada îl provoacă pe Goțiu la discuții despre violență

Dezbatere după luptele libere din studio. Palada îl provoacă pe Goțiu la discuții despre violență
Sociologul Mirel Palada reacţionează după incidentul petrecut la jumătatea lunii septembrie, atunci când l-a lovit în faţă pe Mihai Goţiu, într-o pauză publicitară a unei emisiuni de la B1 TV, şi spune că îl invită pe senator să discute despre rolul violenţei în viaţa publică.

"Vă propun o dezbatere publică privind rolul violenţei în viaţa publică. Violenţa fizică. Violenţa verbală. Violenţa simbolică. Violenţa de idei. Şi unii, şi alţii. Şi Palada, şi Goţiu. Şi pesediştii, şi antipesediştii. Şi politicienii, şi votanţii. Şi cei care merg la talk-showuri, şi telespectatorii.

Dle Goţiu, vă întind o mână adversă şi vă propun ca, după ce ne strîngem mâna, să ne aşezăm la masă împreună şi să invităm şi pe alţii să se aşeze la masă cu noi. Vă întind o mână pe care nu ştiu dacă o veţi accepta sau nu, dar pe care sper că o veţi accepta pentru a arăta că atingerea adversarului se poate face şi altfel decât pentru a lovi verbal sau fizic.

Întind această mână, pentru că, astfel după cum corect spunea d-nul Daniel P. Funeriu, întreaga societate să aibă un câştig. Să învăţăm din greşeli. Mai ales vă întind această mână şi această propunere de discuţie pentru a ajuta măcar şi un pic la schimbarea discursului şi comportamentului public, îndeosebi în zona patimii politice", a scris sociologul Mirel Palada (foto stânga), pe pagina sa de Facebook.

Palada spune că a primit multe mesaje după incidentul din studioul B1 TV, atât pro cât şi contra, toate erau pline de patimă. "Pentru bună cuviinţă în spaţiul public. Da, ştiu, o să mă acuzaţi că nu eu sunt cel care trebuie să vorbesc despre buna cuviinţă. Ba chiar eu sînt cel care trebuie să vorbesc. Avem multe de discutat, d-nule Goţiu. Este evident că suntem adversari ideologici. Pentru o vreme scurtă, am fost chiar şi adversari fizici.

Cu voia sau fără voia noastră, am fost transformaţi simbolic în avataruri ale luptei politice, ale patimii celor două tabere care se tot zbat în minţile românilor. Propunerea pe care v-o fac poate fi un început al normalităţii de expresie în spaţiul public. Vă întind această mână, ca la rugby, după ce doi adversari se tăvălesc mai mult decît permite regulamentul. O strîngeţi sau nu. Depinde de dvs. Sper să o strîngeţi", scrie Palada.

Reacţia senatorului USR a venit imediat. El a declarat că nu este decis dacă acceptă oferta lui Mirel Palada, care i-a ”întins o mână” şi l-a invitat la o dezbatere despre violenţa, afirmând că nu ştie dacă acesta crede în mesajul său ori l-a transmis la recomandarea avocaţilor.

”Am citit acum mesajul d-nului Mirel Palada şi, cel mai probabil, voi avea nevoie de câteva zile pentru a reflecta mai temeinic asupra lui şi, mai ales, pentru a mă consulta cu cei care mi-au transmis diferite mesaje după agresiunea la care am fost supus. Eu am suportat o agresiune fizică, dar sute de mii de cetăţeni români au fost afectaţi de imaginile violenţei transmise de televiziuni şi în mediul online şi vreau să cunosc şi punctul lor de vedere”, a declarat, pentru Mediafax, Mihai Goţiu.

Senatorul USR a reamintit de intenţia sa ca Parlamentul să condamne violenţa din viaţa publică. ”La cald, reamintesc că încă din primele zile, atât eu, cât şi colegii din USR am transmis mesajul că trebuie să mobilizăm energii importante pentru a condamna şi pentru a limita violenţa de orice fel în politică, în familie, în societate. Din păcate, am fost surprinşi de faptul că, în Parlament, reprezentanţii PSD şi ALDE s-au opus unei rezoluţii comune a tuturor partidelor care să condamne, fără echivoc, violenţa.

Nu-mi dau încă seama dacă d-nul Mirel Palada crede în mesajul pe care l-a transmis acum ori a acceptat să-l transmită doar pentru că asta i-au recomandat avocaţii având în vedere procesul pe care nu-l va putea evita. Dincolo, însă, de motivaţia d-nului Palada, o largă dezbatere în societate pentru combaterea violenţei este mai mult decât necesară şi consider că Parlamentul este locul de unde ar trebui să pornescă. Cu atât mai mult cu cât avem deja în lucru proiecte de legi care îşi propun să limiteze violenţa”, a mai spus Goţiu.

El i-a transmis lui Palada să doneze o sumă de bani unei asociaţii care luptă împotriva violenţei, în semn de bună credinţă. ”Dacă doreşte să-şi dovedească buna credinţă în acest demers, cred că d-nul Mirel Palada ar putea dona unor asociaţii care luptă împotriva violenţei o sumă pe care intenţionam să o solicit la proces, ca parte civilă vătămată.

Îl las pe dânsul să aprecieze cuantumul sumei şi sunt convins că în astfel de asociaţii sunt experţi care cunosc mai bine decât mine şi decât dânsul cum să folosească acei bani pentru a obţine rezultatul dorit”, a conchis Goţiu.

În 14 septembrie, senatorul USR a mers la secţia 1 de poliţie din Bucureşti să depună plângere penală pentru ultraj împotriva sociologului, după ce acesta din urmă l-a lovit în faţă, în timpul pauzei de publicitate a emisiunii la care erau invitaţi.

Comenteaza