Dîncu, despre numirea lui Stănescu la ANRE: "Promovarea" e justificată. În politică, învingătorii primesc o parte mai mare decât ceilalţi

Dîncu, despre numirea lui Stănescu la ANRE: "Promovarea" e justificată. În politică, învingătorii primesc o parte mai mare decât ceilalţi
| Foto: Mediafax, Eduard Vinatoru

Vasile Dîncu a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că numirea lui Alexandru Stănescu – fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu – în comitetul ANRE, ar fi de fapt o decizie asumată a partid.

Parlamentul a votat, zilele trecute, propunerea ca Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu, să devină membru în Comitetul de Reglementare al ANRE, lucru care a stârnit reacţii cu privire la numirea politică a acestuia. El a fost anterior deputat PSD şi preşedinte al Comisiei de Agricultură din 2017 până în 2020. 

Preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, spune că în politică, învingătorii de după războiul electoral primesc o parte mai mare decât ceilalţi, iar organizaţia PSD Olt a întrunit cel mai mare scor electoral, motiv pentru care este justificat să-și promoveze oamenii.

„Cei care îl cunosc pe fratele domnului Stănescu spun că este un om cu experienţă, care se pricepe în zona managementului şi aşteptăm să performeze. Eu nu îl cunosc personal, este vorba şi despre un lucru de care trebuie să ţinem cont, în viaţa nepolitică viaţa civică, nu se cunoaşte acest lucru, dar în politică, învingătorii de după războiul electoral primesc o parte mai mare decât ceilalţi.

Altfel spus, judeţul Olt este pe primul loc, dacă mi se pare, în România, la scorul electoral, şi are dreptul organizaţia respectivă să îşi promoveze oamenii”, a explicat Dîncu, citat de news.ro.

Ministrul Apărării a mai declarat că faptul că Alexandru Stănescu este fratele lui Paul Stănescu nu are trebui să fie un punct în minus. ”Este o decizie asumată. Evident că şi-o asumă Organizaţia Olt, şi sperăm că este o decizie bună”, a mai spus Dîncu.

Comenteaza