Două absenţe "motivate" la votul de învestire a Guvernului Orban

Două absenţe "motivate" la votul de învestire a Guvernului Orban

Doi parlamentari din partidele care au anunţat sprijinul Guvernului vor fi absenţi de la vot, respectiv un deputat ALDE şi un senator USR.

„Avem între 237 şi 243. Eu sunt încrezător că va exista o majoritate a parlamentarilor care vor pune interesul României pe primul loc şi vor renunţa la atitudinea de boicotare, care este total de neînţeles. Eu nu îmia duc aminte ca în 30 de ani să existe o învestire a unui Guvern la care să lipsească de la vot două grupuri parlamentare. Mai mult decât atât am înţeles că şedinţa nu va fi condusă de niciunul dintre preşedinţii, asta arată boicot total. Conducerea PSD împiedică preşedinţii celor două Camere să îşi exercite atribuţiile. E un boicot jenant şi ruşinos. Avem semnalate două absenţe, dar sunt motivate, sunt doi colegi a căror stare de sămătate nu le permite să fie prezenţi, un senator USR şi un deputat ALDE”, a spus Ludovic Orban, la finalul şedinţei PNL.

Parlamentarii se întrunesc, luni, de la ora 14:00, în şedinţă comună de plen, pentru a vota învestirea Guvernului Orban. Pentru a putea fi învestit sunt necesare cel puţin 233 de voturi, pe care premierul desemnat susţine că le are.

Comenteaza