Dragnea arată Codul Penal jurnaliştilor: 5 ani de închisoare pentru „comunicarea sau răspândirea de ştiri, date sau informaţii false”

Dragnea arată Codul Penal jurnaliştilor:  5 ani de închisoare pentru „comunicarea sau răspândirea de ştiri, date sau informaţii false”

Liviu Dragnea a citit, luni, jurnaliștilor care l-au întrebat despre posibila desființare a Pilonul II de pensii, un articol din Codul Penal care prevede până la 5 ani de închisoare pentru „comunicarea sau răspândirea de ştiri, date sau informaţii false care pun în pericol securitatea naţională”.

Liviu Dragnea a amenințat luni jurnaliștii care au scris despre posibila desființare a Pilonul II de pensii cu Codul Penal. Acesta a invocat un articol  care prevede până la 5 ani de închisoare pentru „comunicarea sau răspândirea de ştiri, date sau informaţii false care pun în pericol securitatea naţională”.

„În anumite posturi de televiziune, anumiți ziariști, anumiți cetățeni vorbesc în ultimele zile de intenția guvernului de a desființa Pilonul II de pensii, la asta m-am referit”, a argumentat Dragnea, potrivit realitatea.net.

La insistențele jurnaliștilor, liderul PSD a susținut că nu a „amenințat” pe nimeni, ci doar a făcut o referire la „o prevedere în Codul Penal.” 

Comenteaza