Dragnea: Carmen Dan ar trebui să facă o analiză serioasă a conducerii Poliţiei Române

Dragnea: Carmen Dan ar trebui să facă o analiză serioasă a conducerii Poliţiei Române
Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat, luni, după şedinţa Comitetului Executiv al Partidului Social Democrat, că ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ar trebui să facă o analiză serioasă a conducerii Poliţiei Române.

"Aceasta este o întâmplare foarte gravă, care a cutremurat foarte mulţi oameni. Eu cred că ministrul de Interne ar trebui să facă o analiză serioasă, să vadă cum a ajuns un astfel de om, cum a trecut testele pe care le-a trecut - inclusiv cele psihologice - şi cum a stat atâta timp în aceste structuri de poliţie. Şi să vedem cine a organizat asta, cine trebuia să verifice periodic aceste lucruri. Poate ar trebui să facă o analiză serioasă a conducerii Poliţiei Române, după părerea mea. Poate trebuia să o facă mai demult", a declarat Dragnea.

Agentul de poliţie acuzat că ar fi agresat doi copii într-un lift din Capitală a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru două infracţiuni de agresiune sexuală asupra unor minori.

 

Comenteaza