Dragnea, despre modificarea legilor justiţiei: Să vedem cum se rezolvă răspunderea magistraţilor

Dragnea, despre modificarea legilor justiţiei: Să vedem cum se rezolvă răspunderea magistraţilor
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, întrebat dacă este mulţumit sau nu de modificările la legile justiţiei, că asta depinde de modul în care va fi reglementată în plen răspunderea magistraţilor.

„Să vedem cum se rezolvă cu răspunderea magistraţilor", a răspuns, Dragnea, la Parlament, întrebat dacă este mulţumit de varianta legilor justiţiei.

De asemenea, întrebat de ce nu a amânat modificările la legile Justiţiei, după decesul Regelui Mihai, liderul PSD a spus că nu îşi permite să comenteze acest lucru.

„Eu chiar nu îmi permit - din respect nu îmi permit, pentru Maiestatea Sa, să comentez chestia asta. Cum poate cineva să condiţioneze o discuţie, o dezbatere despre legi de acel eveniment nefericit de ieri?", a susţinut Liviu Dragnea.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că nu este potrivit să se discute despre oprirea lucrărilor Parlamentului sau ale altor instituţii.

„Sunt două lucruri distincte. Este o chestiune improprie de a discuta despre oprirea lucrărilor Parlamentului sau altor instituţii. Instituţiile lucrează. În astfel de momente, după cum ştiţi prea bine, se decretează de către Guvern zile de doliu. Zilele de doliu presupun restrângerea anumitor activităţi cu caracter festiv, dar nu de lucru", a spus Tăriceanu.

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a solicitat, miercuri, după discursurile susţinute în memoria Regelui Mihai, sistarea şedinţei de plen, cererea fiind respinsă de majoritatea PSD-ALDE.

„În baza articolului 91 alineatul 3 solicităm sistarea şedinţei de azi. După momentul în care am asistat la un recurs la valorile solide ale neamului, la momente care au marcat pozitiv istoria noastră, se impune ca şedinţa de azi, care se prefigurează a fi una concentrată pe proiecte care nu au legătură cu interesul naţiunii, ci cu unul mai restrâns, să suspendăm această şedinţă, să reflectăm la Românie puternică, solidară, a celor mulţi, nu a interesului personal", a spus Turcan.

Cererea sa a fost respinsă de plen, cu majoritate de voturi.

 

Comenteaza