Dragnea, despre suspendarea lui Iohannis: Vom aştepta şi vom acţiona în consecinţă

Dragnea, despre suspendarea lui Iohannis: Vom aştepta şi vom acţiona în consecinţă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că aşteaptă ca decizia CCR privind revocarea şefei DNA să fie publicată în Monitorul Oficial, după care va acţiona ”în consecinţă”, atenţionând că social-democraţii nu vor fi de acord ”ca cineva să se plaseze deasupra legii sau a Constituţiei”.

”Noi nu avem o decizie a Curţii Constituţionale până la acest moment. Avem un comunicat. În momentul în care decizia CCR, care cuprinde şi dispozitivul şi motivarea, va fi publicată în Monitorul Oficial, o să aşteptăm să vedem ce face preşedintele şi vom decide şi vom acţiona în consecinţă. Nu vom fi de acord ca cineva, indiferent cine ar fi acela, să se plaseze deasupra legii sau a Constituţiei”, a declarat Liviu Dragnea, după şedinţa CEx al PSD.

El a mai spus că, în afara unor ”idei avansate” din partea unor colegi de partid, a văzut şi ”multe alte prostii fără margi în spaţiul public”.

”De exemplu, ideea năstruşnică a dlui Cioloş de a organiza un referendum pentru a se pune în discuţie o decizie a CCR. Am văzut un alt lider de partid, denunţătorul de serviciu, care spunea că deciziile Curţii nu sunt opozabile preşedintelui României. Am văzut şi alte susţineri, tot în registrul ăsta. Ce mi se pare mie foarte grav e că de aici poţi să tragi concluzia că aceşti oameni au o atitudine ca şi cum ar susţine ideea de dictatură în România. Când susţii că nişte decizii al CCR, care este unul din pilonii fundamentali ai statului de drept, nu trebuie să fie respectate, atunci sigur că democraţia te deranjează”, a mai spus Dragnea.

Etichete
Comenteaza