E oficial: Clujul nu există în guvern

E oficial: Clujul nu există în guvern
Guvernul Ponta II este primul cabinet care se formează în România, din 1990 încoace, fără vreun clujean ministru sau măcar secretar de stat

Dacă ar fi să dăm crezare agendei politice a USL (document constitutiv al alianţei), din punct de vedere politic, Clujul nu participă la guvernarea ţării. Dacă social-democraţii clujeni susţin că n-au cerut funcţii, liberalii recunosc că au încercat, dar n-au avut succes. Şeful judeţului, Horea Uioreanu, spune că lipsa unui clujean în guvern va crea administraţiei judeţului probleme birocratice.

Parlamentarii clujeni ai puterii n-au reuşit să-i îndeplinească preşedintelui consiliului judeţean Horea Uioreanu rugămintea de a „infiltra" clujeni măcar în eşalonul doi al puterii, la nivelul secretarilor de stat. Aşa se face că, în premieră, după 23 de ani, avem un guvern proaspăt format fără vreun clujean. Dacă liderul social-democraţilor clujeni, Remus Lăpuşan afirma zilele trecute că n-are rost să facă presiuni pentru funcţii guvernamentale din eşaloane inferioare şi că, în sprijinul Clujului, mizează pe prietenia personală cu premierul şi câţiva miniştri, omologul său din fruntea liberalilor clujeni, senatorul Marius Nicoară, spunea că va încerca să obţină, totuşi, câteva funcţii de secretar de stat. „Aşa e, n-am reuşit, n-avem miniştri sau secretari de stat, dar vom avea directori generali, şefi de agenţii şi companii naţionale, subsecretari de stat şi consilieri ai miniştrilor, vom avea instituţii deconcentrate, deci Clujul va fi foarte bine reprezentat. În plus, stăm foarte bine şi în parlament unde avem o funcţie de chestor al Senatului (Nicoară - n.red.) şi un vicepreşedinte de comisie (Steluţa Cătăniciu, la comisia juridică a Camerei Deputaţilor - n.red.)", a declarat Nicoară.

Numai că, USL Cluj ar putea obţine funcţiile menţionate de Nicoară, din eşalonul trei al guvernului, doar prin încălcarea documentelor constitutive ale alianţei. „Depolitizarea şi eliminarea clientelei politice. Vrem şi vom realiza o depolitizare reală, prin promovarea în funcţii publice, pe criteriile vocaţiei serviciului public, competenţei şi moralităţii şi asumarea funcţiilor pe criteriul politic doar la nivel de ministru, secretar de stat şi funcţii asimilate, în baza unui nomenclator clar şi limitat. Vrem refacerea unui corp de funcţionari publici competenţi şi apolitici", se spune în Agenda Politică a USL, document constitutiv al alianţei (alături de Decizia de înfiinţare şi de Protocolul de Funcţionare al USL), semnată în 5 februarie 2011 de cei trei co-preşedinţi: Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin. Prin urmare, numirile politice în guvern s-au încheiat odată cu desemnarea secretarilor de stat, iar, potrivit documentului menţionat, celelalte funcţii din structura guvernului n-ar mai putea fi ocupate decât prin concurs, nicidecum distribuite politic, iar acest lucru înseamnă că, din punct de vedere politic, Clujul nu participă la guvernare.

Uioreanu nu-şi ascunde dezamăgirea, totuşi, spune că absenţa clujenilor din guvern nu va duce la închiderea robinetului cu bani pentru investiţiile majore ale judeţului nostru. „E regretabil. Clujul merita aceste poziţii, mai ales că am încercat să promovăm persoane de calitate, buni profesionişti. Să nu avem nici măcar directori în ministere mi se pare un pic prea mult. Probabil că am greşit la formarea primului guvern Ponta, când, având doi miniştri, domnii Marga şi Rus, n-am mai cerut alte funcţii în plus. Nu se pune problema că nu vom mai primi bani, dar am fi lucrat mult mai bine, în lanţul birocratic, cu oameni apropiaţi nouă. Sper să avem oameni măcar în eşalonul trei, directori, subsecretari de stat, consilieri", a comentat Uioreanu.

Pentru reprezentanţii opoziţiei, lipsa reprezentării Clujului în guvern este un prilej foarte bun să atace puterea. „Asta demonstrează importanţa pe care USL Cluj o are la nivel naţional, adică zero. În campania electorală le spunea clujenilor că, dacă nu votează USL, vor rămâne izolaţi, nu vor ajunge la guvernare şi iată că exact asta s-a întâmplat, deşi clujeni i-au votat, ceea ce demonstrează încă o dată că cei din USL i-au minţit pe clujeni. Este o umilinţă la adresa clujenilor să ignori personalităţile importante pe care le avem aici. E o lipsă de respect faţă de Cluj şi faţă de Transilvania. Clujenii trebuie să ştie că au fost minţiţi, le-au dat votul, iar acum sunt sfidaţi de cei ce conduc România. Am văzut, deja, lideri USL locali plângându-se că n-au reprezentanţi în guvern. Asta este o desconsiderare a Clujului evidentă, dar îi aştept pe liderii locali ai USL să fie la fel de vocali, ca în campania electorală şi să le explice clujenilor cum de au căzut între scaune", a comentat senatorul PDL Alin Tişe.

 

Etichete
Comenteaza