Şeful tineretului liberal, aruncat la colţ de colegii USL-işti

Şeful tineretului liberal, aruncat la colţ de colegii USL-işti
Cel mai mare propagandist anti-Boc, şeful tineretului liberal din Cluj, Ioan Bâldea, a fost tras la fund tocmai de colegii săi USL-işti. Când era să se aleagă cu un mandat de consilier local, Bâldea s-a trezit că USL-iştii fac front comun cu PDL-iştii şi că iarăşi e lăsat pe dinafară.

Pentru că a absentat mai mult de trei şedinţe la rând, consilierul local PSD, Irimie Popa, urma să-şi piardă mandatul, având în vedere prevederile Legii aleşilor locali. Locul lui Popa îi revenea de drept liberalului Ioan Bâldea, cel mai mare cârcotaş al acţiunilor primăriei. Bâldea s-a prezentat la şedinţa de Consiliu Local şi a fost destul de surprins să descopere cum PDL-iştii şi-au dat mâna cu USL-işii pentru a-l susţine pe Popa în detrimentul său. Nemulţumit de situaţie, Bâldea îl acuză tot pe Boc că nu a respectat procedura privind revocarea lui Popa. În replică, Boc i-a transmis acestuia că-i înţelege supărarea, dar că el nu-şi poate permite să facă ordine în USL.


Nici un PDL-ist sau USL-ist nu s-a ridicat împotriva consilierului Irimie Popa (PSD), care a lipsit, consecutiv, la patru şedinţe ale plenului în lunile aprilie, mai, iunie şi iulie, fapt ce ar fi condus automat la pierderea mandatului său de consilier. Urma ca primarul Emil Boc să vină în plenul Consiliului cu o propunere de revocare a mandatului lui Irimie Popa, însă, acesta din urmă s-a prezentat cu o adeverinţă eliberată de Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, din care reiese care au fost motivele pentru care a absentat. Primarul Emil Boc a făcut o informare în cadrul plenului, privind situaţia social-democratului Irimie Popa. Liderul organizaţiei de tineret a PNL, Ioan Bâldea, a sperat până la capăt că Popa va fi revocat şi că mandatul de consilier îi va reveni lui, conform succesiunii propuse de lista comună a USL pentru aleşii locali. Consilierii PDL l-au susţinut pe Irimie Popa, la fel şi cei din USL.

Bâldea s-a arătat surprins de atitudinea colegilor săi. În momentul în care USL-iştii au fost întrebaţi de Boc dacă sunt de acord cu motivarea formulată de Popa, aceştia s-au prefăcut că nu aud. Singurul care a votat împotriva adeverinţei de motivare a fost liberalul Dan Tarcea. Colega sa de partid, Ioana Borza, s-a abţinut de la vot. Oricum, Tarcea a precizat că nici măcar n-a dorit să voteze împotriva lui Popa sau în favoarea lui Bâldea. „Pur şi simplu nu mi-a fost clară acea informare. Cred că se impunea ca cineva de la Direcţia Juridică să ne explice dacă procedăm sau nu corect. În afară de asta, mi s-a părut firesc să voteze în favoarea PNL-ului, şi nicidecum pentru că aş avea ceva cu domnul Irimie Popa, sau pentru că mi-aş fi propus să-l susţin pe Bâldea", a subliniat Tarcea.

Ioan Bâldea s-a revoltat atât în privinţa colegilor săi, cât mai ales în privinţa modului în care a acţionat Emil Boc. „Este nelegal ceea ce a făcut Boc. El avea obligaţia să vină în plen cu un proiect de Hotărâre, prin care să propună revocarea mandatului lui Irimie Popa, aşa cum spune legea. Or, Boc, ce a făcut: a venit cu o informare, care n-are nici o valoare. Pentru informări nu se votează. Regula era să se vină cu o prounere concretă, printr-un proiect de Hotărâre, legat de încetarea mandatului lui Irimie Popa", a comentat Bâldea. El nu a putut să explice, însă, gestul USL-iştilor care au pactizat cu PDL-iştii: „A făcut fiecare cum l-a tăiat capul", a comentat Bâldea.

Primarul Emil Boc a precizat că în cazul lui Irimie Popa a respectat întocmai procedura. „Serviciul Consiliului Local ne-a sesizat despre faptul că domnul Popa a lipsit de patru ori consecutiv de la şedinţele forului deliberativ, însă, am primit şi o adeverinţă de motivare din partea domniei sale. Prin urmare, era normal ca plenul Consiliul să ia act de motivare astfel că am făcut o informare în sensul acesta. Dacă consilierii ar fi respins această motivare, atunci, într-adevăr aş fi avut obligaţia să vin cu un proiect de hotărâre prin care să cer revocarea mandatului domnului Popa. Numai că, aşa cum s-a văzut la vot, nu mai este cazul. Îi înţeleg nemulţumirea domnului Bâldea, însă, eu n-am de unde să ştiu de ce colegii săi au votat aşa cum au votat. Eu nu pot să fac ordine în USL", a explicat edilul.

Comenteaza