Elena Udrea: "Victor Ponta a încălcat Constituţia". A solicitat o anchetă parlamentară

Elena Udrea:
Elena Udrea, candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, a declarat, marţi, că Victor Ponta a încălcat Constituţia. Declaraţia vine după dezvăluirea lui Traian Băsescu care spune că Victor Ponta a fost ofiţer sub acoperire.

"În lumina declaraţiilor făcute de preşedintele Traian Băsescu ieri seară, constat situaţia gravă în care se află România. Premierul României şi candidatul la preşedinţia României cotat astăzi cu cele mai mari şanse se află în situaţia de a fi încălcat Constituţia României, de a fi încălcat legea şi de a-i fi minţit pe români. Domnul Victor Ponta a fost ofiţer acoperit. Era în acelaşi timp şi procuror al României. Conform Constituţiei din 1991, în vigoare până în 2003, funcţia de procuror e inconmpatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Domnul Victor Ponta a încălcat Constituţia României atunci când a fost şi procuror şi ofiţer SIE", a declarat Udrea.

Udrea a mai susţinut că Victor Ponta minte despre trecutul lui.

"Domnul Victor Ponta e într-o situaţie de ilegalitate şi imoralitate. A minţit şi minte şi în acest moment despre trecutul lui. Câtă încredere poţi avea într-un om politic care se vrea preşedintele României care nu dă doi bani pe Constituţie, pe legile ţării, nu dă doi bani pe onestitate. În aceste condiţii, solicit retragerea domnului Ponta din cursa prezidenţială. Solicit şi să demisioneze din funcţia de premier. Solicit sesizarea organelor de anchetă", a mai spus Elena Udrea.

Udrea a mai solicitat înfiinţarea a două comisii de anchetă parlamentare în cazul lui Victor Ponta: "Una să verifice cum a fost posibil ca în toţi aceşti ani Constituţia şi legea să fie încălcată şi a doua să verifice compoetamentul fostului şef SIE, Teodor Meleşcanu. Meleşcanu e vinovat pentru că l-a acoperit pe Ponta, i-a sprijinit iniţiativele legislative pentru a acoperi situţia în care s-a aflat între 1997-2001. Meleşcanu este candidatul lui Ponta la preşedinţie. Secretul care îi leagă pe cei doi face ca jocul de campanie să devină unul netransparent şi nedemocratic".

Comenteaza