Emanuel Petran mută greva foamei de la Cluj la București, sub aripa AUR

Emanuel Petran mută greva foamei de la Cluj la București, sub aripa AUR

Fostul director al Teatrului de Păpuși ”Puck” din Cluj-Napoca, Emanuel Petran, continuă greva foamei , la Palatul Parlamentului din București, începută în Piața Unirii în urmă cu trei săptămâni. De această dată, la inițitva AUR și a deputatului George Simion.

"Azi se împlinesc 3 săptămâni de când fac Greva Foamei, adică 21 de zile. Pentru că este o aniversare și la inițiativa domnului George Simion, deputat AUR, voi încerca astăzi să-mi exprim punctul de vedere asupra gestului meu în Parlamentul României.

Am fost atacat de către unii dintre dumneavoastră, nu mulți, pentru faptul că mi-am asociat gestul meu, de a face Greva Foamei, cu partidul AUR și cu domnul Simion. Așa cum am spus, eu nu fac politică, doresc să scot la iveală niște încălcări flagrante ale celor care ne conduc, împotriva drepturilor individuale ale omului și prin extensie, impotriva drepturilor noastre ca cetățeni, încă liberi, ai României. Partidul AUR, în acest moment este singurul partid cu susținere mare din partea cetățenilor, aflat în opoziție. Și este singurul care m-a sprijinit în căutarea dreptății și a adevărului. Dreptatea și adevărul nu este un monopol al meu și al AUR. Trebuie să fie al tuturor. Celelalte partide s-au unit și dispun de un monopol politic prin care guvernează în acest moment România, fără să mai răspundă în fața nimănui și fără să mai caute adevărul și dreptatea, ci doar propriile interese. Vezi întâlnirea incognito a Prim-Miinistrului Ciucă cu președinta Ungariei, de care noi nu trebuie să aflăm. Deși, până la urmă este vorba despre viața noastră. De ce un prim-ministru, aflat la muncă, nu în concediu, are o " întâlnire particulară " cu un alt președinte iar noi nu trebuie să aflăm? Fiindcă pe noi ne reprezintă, nu partidele politice care s-au adunat să-l susțină doar în interesul lor.

În cazul meu au avut 21 de zile să vină să vadă ce se întâmplă cu un om, un cetățean, o persoană publică, adică eu, care a dus numele României peste hotare prin munca sa. Dacă nu pentru asta, ar fi trebuit să vină numai pentru faptul că un om face greva foamei, iar ei sunt votați de oameni nu de mașini. Sau au devenit o mașină condusă de către altcineva, care nu mai are legătură cu pasagerii? Mașina fără pasageri nu are sens, de asta a fost făcută, sa-i deservească pe aceștia.

Așadar, legătura mea cu AUR și cu domnul Simion, în contextul dat, este normală. Suntem în opoziție cu o mașină de condus, care ignoră pasagerii. De asta mă plâng și eu și ei. Dumneavoastră considerați că sunteți pasageri privilegiați?", a declarat Emanuel Petran. 

Comenteaza