Emil Boc are tot mai mult de lucru la Bruxelles. Ce sarcină a primit primarul Clujului

Emil Boc are tot mai mult de lucru la Bruxelles. Ce sarcină a primit primarul Clujului

Comitetul European al Regiunilor l-a numit, joi, pe primarul Clujului raportor pe tema Inteligenței Artificiale, subiect pentru care Uniunea Europeană se pregătește să adopte un pachet legislativ.

"Mulțumesc colegilor mei din Comitetul European al Regiunilor pentru desemnarea mea în calitate de Raportor pentru pachetul legislativ al Uniunii Europene care vizează Inteligența artificială", a anunțat Emil Boc pe rețelele de socializare.

"Inteligența artificială se dezvoltă rapid. Inteligența artificială ne schimbă deja viața de zi cu zi. Și acesta este doar începutul. Utilizată cu înțelepciune și pe scară largă, inteligența artificială poate aduce beneficii mari oamenilor și societății, în general.

Inteligența artificială ne schimbă și ne va schimba viața prin îmbunătățirea asistenței medicale (de exemplu, diagnosticele vor fi mai precise, se va asigura o prevenție mai bună a bolilor), creșterea eficienței agriculturii, contribuirea la atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, îmbunătățirea eficienței sistemelor de producție cu ajutorul întreținerii bazate pe analiza predictivă, îmbunătățirea securității europenilor și în multe alte moduri pe care abia începem să ni le imaginăm.

În același timp, inteligenta artificială implică o serie de riscuri potențiale, cum ar fi un proces decizional opac, discriminarea de gen sau de alt tip, intruziunea în viața noastră privată sau utilizarea în scopuri infracționale", a precizat primarul Clujului.

Comenteaza