Emil Boc: CCR a dat aviz negativ suspendării preşedintelui VIDEO

Emil Boc: CCR a dat aviz negativ suspendării preşedintelui VIDEO
În viziunea fostului premier Emil Boc, avizul Curţii este unul împotriva suspendării preşedintelui.

Emil Boc a criticat şi ordonanţa care modifică legea referendumului, despre care a spus că este neconstituţională pentru că este interzisă reglementarea drepturilor electorale prin ordonanţe de urgenţă.

Curtea Constituţională a lăsat suspendarea preşedintelui Traian Băsescu la latitudinea Parlamentului. După ce au analizat motivarea cererii de suspendare, judecătorii Curţii au respins unele acuzaţii, dar au admis, chiar şi parţial, altele. Magistraţii nu au tras, însă, nici o concluzie. În general, Curtea a apreciat că preşedintele nu poate fi acuzat pentru declaraţii politice. Magistraţii Curţii Constituţionale au apreciat că preşedintele Traian Băsescu a încercat să diminueze rolul şi atribuţiile premierului.

Etichete
Comenteaza