Video Europarlamentarul Daniel Buda: „Vizita lui Karl Nehammer în Bulgaria ajută și România”

Europarlamentarul Daniel Buda: „Vizita lui Karl Nehammer în Bulgaria ajută și România”

Cancelarul austriac Karl Nehammer a vizitat Bulgaria zilele trecute. El a mers împreună cu ministrul său de interne să inspecteze granița turco-bulgară, acolo unde Nehammer ar vrea ca UE să construiască o barieră fizică pentru a opri migrația ilegală.

Eurodeputatul clujean consideră că vizita cancelarului austriac Karl Nehammer în țara vecină reprezintă un lucru pozitiv și pentru România, deoarece cele două țări sunt împreună pe același dosar pentru aderarea la spațiul Schengen.

„Se punea în discuție la un moment nevoia decuplării României de Bulgaria în procesul de aderare la Schengen, deoarece noi eram cu mult mai în față decât bulgarii. Oficialii din România au spus că trebuie să mergem mai departe pe această formulă pentru că dosarele au fost depuse împreună.

Vizita cancelarului austriac în Bulgaria cred că îi ajută pe aceștia să recupereze decalajul pe care îl au, nu neapărat față de România, ci în special pe subiectul migrației. Mai ales la granița cu Turcia. Această vizită ajută și dosarul în general, aderării Bulgariei și României la Schengen.

Am stat de vorbă cu colegii din Bulgaria și erau și ei revoltați deoarece erau mulți grăniceri bulgari care au fost împușcați apărând frontierele Uniunii Europene. Tocmai de aceea apărea ca profund imorală respingerea din partea Austriei. Karl Nehammer nu a avut ce reproșa României la modul concret”, a declarat, la ZIUA LIVE, Daniel Buda.

Liderul PNL Cluj a mai spus că autoritățile din România fac tot ce trebuie pentru consolidarea aderării țării noastre la Schengen și speră ca acest lucru să se înâmple anul acesta.

Comenteaza